La Roşia, comuna natală a vestitului lutier Dorel Codoban, la locul cunoscut „Între râuri” a avut loc cea de-a doua ediţie a Festivalului viorii cu goarnă. Evenimentul, aflat la cea de-a doua ediţie a fost organizat în memoria artistului care a plecat la ceruri pe 7 februarie 2012, la vârsta de 67 de ani. Nici unul dintre laureaţii primei ediţii: locul III Boruţ Cristian din Beiuş, locul II, Lascău Marian – Ioan din Măgeşti, iar locul I, Isai Ioan, poreclit Zbiciu din Roşia nu s-au aflat printre premianţii acestei ediţii. Aceasta probabil şi fiindcă interesul în rândul artiştilor a fost scăzut. Anul trecut 13 tineri au intrat în competiţie. În ciuda strădaniei organizatorilor: Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Bihor, în colaborare cu Primăria comunei Roşia, care au încercat să aducă cât mai mulţi interpreţi pe scenă, participarea a fost redusă. Majoritatea artiştilor aveau deja angajamente la nunţi şi petreceri, ca urmare au declinat invitaţia organizatorilor de la Roşia. Conform unui comunicat, „ la concurs au participat artişti amatori instrumentişti cu vârsta cuprinsă între 15 – 50 ani şi au prezentat câte două piese de joc”. Câştigătorii concursului au fost: Premiul I Viorel Ursuţ, Premiul II Raul Leuca, Premiul III Florin Pele.
La eveniment au participat ca invitaţi ansambluri folclorice din: Roşia, Beiuş, Ştei, Lazuri de Beiuş, Căbeşti, Uileacu de Beiuş, precum şi soliştii Simona Cap, Daniela Rada, Violeta Gherman, Mariana Lupău, Florina Morar, Marioara Matiuţa, Viviana Omuţ, Vlad Ştef, Raul-Daniel Leuca şi Leontin Ciucur.
Citiți principiile noastre de moderare aici!