Pe durata celor două zile de grevă a personalului, oferta formulată de primarul Ilie Bolojan a fost că se vor obţine o parte din banii necesari creşterilor salariale prin disponibilizarea de personal.
Asta urma să se facă în două tranşe: între 25 şi 35 de angajaţi din rândul personalul TESA şi ulterior din rândul şoferilor şi vatmanilor, în măsura în care se va reduce graficul de curse din transportul în comun.
Primarul Ilie Bolojan a anunţat luni că s-a aprobat în şedinţa Consiliului de Administrare al OTL reducerea organigramei cu 24 de posturi TESA. „Mâine (azi, n.r.) o să îmi aloc o perioadă de analiză şi în câteva zile să le facem reprezentanţilor o analiză angajaţilor cât mai repede posibil”, a spus Bolojan.
De altfel, primarul a anunţat că a mandatat trimişii Consiliului local în adunările generale ale societăţilor patronate de CL să negocieze anularea unor prevederi din contractele colective de muncă. Zice că a găsit, la OTL, de exemplu, în contractul colectiv de muncă, plata a 12 salarii medii lunare celor disponibilizaţi.
Aceştia ar trebui să urmărească introducerea unor plafoane maximale în ceea ce priveşte plăţile compesatorii sau a zilelor de concedii. Acestea ar urma să intre în vigoare când expiră prezentele condiţii din contractele colective de muncă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!