Sâmbătă, în jurul orei 21:53, la P.T.F Borș, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un bărbat care conducea un autoturism marca Ford, înmatriculat în România. Potrivit oamenilor legii, în urma verificărilor efectuate au depistat o tânără, în vârstă de 18 ani, ascunsă după bancheta din spate a maşinii pentru că nu poseda documente de călătorie.
„În urma verificărilor s-a stabilit că tânăra este cetățean român, în vârstă de 18 de ani şi este sora şoferului”, a declarat comisar șef de poliție, Bondar Laura Beatrice.
Potrivit aceleiași surse, fata a declarat că a decis să recurgă la această metodă pentru că și-a pierdut cartea de identitate și intenționa să ajungă la familie în Franța. Nu și reușit însă deoarece polițiștii au luat măsura întreruperii călătoriei tinerei, iar în prezent se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, urmând ca, la finalizarea cercetărilor, să fie dispuse măsurile legale care se impun.
Citiți principiile noastre de moderare aici!