La fnalul marșului bicicliștii s-au oprit în Piața Unirii de unde au și început să se împrăștie până ce un italian, diriginte de șantier la lucrările din zonă, a forțat trecerea cu mașina printre participanți. Iritat că nu poate poate parcurge distanța dintre podul Ferdinand și Tudor Vladimirescu șoferul s-a dat jos din mașină și s-a luat la ceartă cu participanții. Aceștia din urmă nu s-au lăsat intimidați și l-au fluierat copios pe italian. Vizibil nemulțumit de situație s-a urcat în mașină și a început să tureze motorul iar la un moment dat a demarat în trombă direct în mulțime. Nu se știe dacă gestul a fost unul intenționat sau nu, însă bicicliștii au sărit imediat pe mașină și l-au scos pe italian afară unde doar intervenția rapidă a polițiștilor și jandarmilor a făcut ca acesta să nu fie linșat. Înainte să fie scos din mulțime muncitorul a fost lovit, înjurat și scuipat de bicicliștii care l-au înconjurat. Nici mașina nu a scăpat mai ușor, luneta și parbrizul au fost sparte iar pe lateral au rămas urme vizibile de lovituri de la bicicliști.
Nemulțumirea italianului, diriginte de șantier la lucrările din Piața Unirii, ar fi pornit de la faptul că participanților le-a fost permis accesul într-o zonă în care încă se lucrează. Bicicliștii au finalizat marșul în fața Primăriei însă, după cum se vede și în imagini, aceștia au evitat să pătrundă în zona pavată.
VIDEO: Bihorștiri.ro
Citiți principiile noastre de moderare aici!