Curtea de Apel Oradea a respins cererea privind suspendarea contractului de lucrări la Aeroportul Oradea, depusă de SC Max Boegl România SRL – Astaldi SpA – SC UTI Grup SA. „Soluţia dată de Curtea de Apel Oradea permite derularea contractului semnat în continuare conform graficului asumat de către constructor şi permite demararea în forţă a lucrărilor la pista Aeroportului Oradea”, se arată într-un comunicat trimis de Consiliul Judeţean, sub tutela căruia funcţionează Aeroportul. Această asociere de firme a pierdut licitaţia pentru modernizarea şi extinderea pistei Aeroportului, la pachet cu alte lucrări de la aerogară, în faţa asocierii conduse de austriecii de la SC Porr Construct SRL. Motivul respingerii cererii: lipsa depunerii garanţiei de bună conduită. Sentinţa curţii este atacabilă la Înalta Curte de Justiţie şi Casaţie.
În paralel, aceiaşi reclamanţi aşteaptă un răspuns de la Curtea Constituțională a României și de la Curtea de Justiție a Uniunii Europene privind constituționalitatea prevederilor OUG 51/2014 (referitoare la garanția de bună conduită).
Contractul pentru Aeroport s-a semnat în 30 iulie 2014, după ce Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor (CNSC) respinsese, în 10 iulie, contestaţia pierzătorilor. Ca urmare, asocierea firmelor Max Boegl – Astaldi – UTI a deschis un proces la Curtea de Apel Oradea, unde a atacat decizia CNSC, fără a depune, conform legii, şi garanţia de bună conduită, de până la 100.000 euro. Lucrările la Aerport trebuie finalizate în 2015, o mare parte a banilor fiind fonduri europene.
Citiți principiile noastre de moderare aici!