Astfel, a acroşat din spate un alt autoturism, condus regulamentar de orădeanul B.M.I.(24 ani), care oprise pentru a vira la stânga, pe un drum lateral. Cel de-al doilea autoturism a fost proiectat într-un al treilea autoturism, condus din sens opus de orădeanca L.L.M.(28 ani), care a suferit leziuni uşoare, fiind transportată la spital. Sâmbătă, în afara localităţii Cherechiu, orădeanul L.N.M.(36 ani), în timp ce conducea un autoturism, nu a redus viteza de deplasare la trecerea pe faza de întâlnire. Astfel, a acroşat din spate o căruţă neiluminată, condusă de localnicul V.P.C.(26 ani). În urma acroşajului, conducătorul căruţei a suferit leziuni uşoare. Duminică, la intersecţia străzii Octavian Goga cu strada Traian Blajovici din Oradea, S.I.L.(29 ani), din Biharia, în timp ce conducea un autoturism, nu a respectat semnificaţia indicatorului rutier ,,Oprire”. Astfel, a intrat în coliziune cu un alt autoturism, condus pe drumul cu prioritate de orădeanca M.E.(66 ani). În urma accidentului rutier, orădeanul M.M.(70 ani), pasager în cel de-al doilea autoturism, a suferit leziuni uşoare, pentru îngrijirea cărora a fost transportat la spital.
Victime pe şosele
Vineri, în Lugaşu de Jos, orădeanul P.R.D.(18 ani), în timp ce conducea un autoturism, nu a păstrat o distanţă corespunzătoare în timpul deplasării faţă de autovehiculul care se deplasa în faţa sa.
Trimite articolul
Xpowered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
După preluarea conducerii la nivel național a PNL de către Ilie Bolojan, liberalii orădeni au organizat o conferință de presă pentru a transmite mesajele prin care speră să convingă alegătorii să voteze candidații partidului pentru Parlament.
1
BIHON Sport local
La Arena Antonio Alexe se vor desfășura două competiții organizate de Federația Română de Taekwondo WT, Campionatul Balcanic şi Balkan Cup.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Reprezentanții municipalității orădene au anunțat că vor fi împodobite festiv mai multe bulevarde în cursul zilei de marți, 19 noiembrie.
România
Membrii Consiliului Suprem de Apărare a Ţării au constatat că au existat atacuri cibernetice cu scopul de a influenţa corectitudinea procesului electoral, potrivit documentelor prezentate de reprezentanţii autorităţilor cu atribuţii în domeniul apărării, al ordinii publice şi al securităţii naţionale, a informat, joi, Administraţia Prezidenţială.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Deși pe ordinea de zi a ședinței consiliului local Oradea, din 28 noiembrie, au fost 68 de proiecte de hotărâri, după oră și jumătate s-a anunțat închiderea ei, fiind parcursă toate proiectele.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Incidentul s-a petrecut pe parcursul zilei de joi, 28 noiembrie.
Citiți principiile noastre de moderare aici!