În aceeaşi măsură, traficul de fiinţe umane reprezintă un fenomen de criminalitate organizată, care nu cunoaşte graniţe, o infracţiune gravă, prevăzută în legislaţia celor mai multor ţări. Cu toate că, proporţiile cantitative ale traficului extern s-au redus, în cazul exploatării sexuale, vulnerabilitatea, în rândul tinerelor cu vârste cuprinse între 14 şi 25 ani, este crescută, România, ca şi în anii precedenţi, continuă să fie o ţară de origine pentru victimele traficului de persoane. În acest context, Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane, prin intermediul centrelor regionale, în cadrul proiectului „P(revention)I(dentification)P(rotection)”, derulează campania de prevenire a traficului de persoane în vederea exploatării sexuale, „Victimă a traficului de persoane poţi fi chiar TU !”. Astfel, reprezentanţii ANÎTP, transmit, printr-un spor audio, un mesaj puternic, menit să deschidă ochii potenţialelor victime:
„Este simplu să judeci după aparenţe, este şi mai simplu să condamni. Să fii exploatată sexual nu este o alegere, nu este o plăcere. Violenţă, santaj, ameninţări cu moarte, sechestrare sunt doar cuvinte brutale pentru noi, dar pentru aceste femei sunt realitatea de zi cu zi. Şi voi, cele care sunteţi în căutarea unui loc de muncă în străinătate, puteţi să vă informaţi înainte să fie prea târziu. Victima traficului de persoane poţi fii chiar tu! Nu te lăsa păcălită!”
Citiți principiile noastre de moderare aici!