Catalin Botezatu a fost asaltat de admiratoare cu prilejul lansării cărţii sale la librăria „Diverta” din Lotus Center. Aproximativ 300 de orădeni au ţinut, marti, să fie prezenţi şi să-şi cumpere o carte, să primească un autograf din partea celebrului designer.
De la Daria care are trei ani, şi care a venit „să-i facă Bote o rochiţă”, la Dragoş, unul dintre fanii care îl urmăreşte peste tot pe Cătălin şi până la doamne de peste 60 de ani, cu toţii au ţinut să se întâlnească cu designerul. Întâlnirea nu au ratat-o nici liceenii care au venit „cu clasa şi cu doamna dirigintă” pentru a participa la eveniment. E cazul clasei XII D de la Liceul Iosif Vulcan.
„Trei vieţi. Pedeapsa” nu are musai pretenţia să fie „o lecţie de viaţă”. Este însă viaţă 100%, viaţa reală, fără fard şi fără sclipici. Mai presus de toate e o secvenţă din viaţa unui om puternic, care la doar 25 de ani a pierdut, cu pistolul la tâmplă, un imperiu, care a fost apoi sărac lipit, dar care a avut puterea să se ridice. Este ceea ce azi se poate numi povestea unui brand de sute de milioane de euro. O carte scrisă cu speranţa că „poate cineva va învăţa ceva din experienţele mele”. Spovedania Multă lume îi reproşează celebrului designer că a „trăit la vedere, că viaţa lui e o carte deschisă”. Parcurgând paginile cărţii, cititorul va avea surpriza să descopere că designerul vorbeşte ca la spovedanie despre slăbiciunile, necazurile, depresiile, iubirile, căderile şi despre „controversele” legate de numele său. Toate acestea au fost împărtăţite, în urmă cu unsprezece ani, prietenei sale Monica Vlad, jurnalist de monden, cea pe care designerul a onorat-o cu prietenia sa.
Era la doi ani după ce ieşise din închisoarea de lângă Cremona. „Atâta durere, umilinţă şi frică câtă am trăit eu acolo e greu, tare greu de povestit, de înţeles. Nu mi-a fost jenă să îmi dau frâu liber lacrimilor în faţa ei, pentru că prin ochii mei, Monica a trăit alături de mine cele mai negre senzaţii şi le-a înţeles valoarea reală. Cred că numai aşa putea scrie o astfel de carte”, spune Cătălin Botezatu. O carte care de captivează încă de la prima pagină, pe care oricum ai răsfoi-o e imposibil să nu cedezi impulsului de a nu mai citi încă un rând, şi apoi încă unul, o carte pe care e imposibil să nu îţi doreşti să o ai, o carte pe care nu ai cum să o uiţi pe noptieră. Designerul descrie în cele peste 240 de pagini o lume a celor mai feroce mafioţi şi violatori, o lume care îl şochează pe designerul finuţ, instruit, care a trăit până atunci într-o lume de huzur. Fie şi redând, la întâmplare, o scenă la care designerul este martor în puşcărie, e imposibil să nu realizezi dimensiunile acelei lumi de dincolo de gratii… din puşcăria de maximă securitate.
„Deodată din mijlocul puşcăriaşilor s-a auzit un urlet înfiorător. Toţi cei care îl «zgândăriseră» pe Arturo au fugit. Băiatul era întins la pământ, iar deasupra sa se afla marocanul care, încet, încet, cu o precizie de chirurg îi scotea ochii cu un briceag. Calm, meticulos, convins că are timp să îşi ducă fapta la bun sfârşit până ce vin gardienii. Degeaba urla şi se zvârcolea Arturo, nu a avut nicio şansă să scape. Degeaba au venit gardienii în număr mare şi au tras focuri de armă în aer ca să împrăştie deţinuţii, marocanul îşi terminase treaba şi Arturo zăcea pe jos, cu răni sângerându-se în loc de ochi”.
Aşa descrie designerul o lume care trăia după propriile legi şi care nu e o „experienţă extravagantă”. Întrebat dacă azi când îşi vede viaţa pusă, din nou, în discuţie, când episoade necunoascute sau demult uitate, dar tulburătoare sunt puse „la tocat” nu regretă că a pus totul între coperţi, Cătălin a răspuns:„Îmi asum totul , mi-am asumat întodeauna totul. Greu a fost să retrăiesc acele momente. Dar acum când am deja feed-backul, când oamenii îmi spun :„îmi place cartea, m-am distrat şi am şi plâns citind-o», mă bucur că am făcut-o”.
V.B.
Citiți principiile noastre de moderare aici!