Maestrul Sabin Pautza revine pe scena de la Filarmonica. Deaceastă dată în cadrul concertului simfonic de Pasti, programat în sala Enescu -Bartok pe 21 aprilie, la orele 19,00. Sabin Pautza va prezenta în faţa prublicului orădean o orchestraţie proprie deosebit de valoroasă a lucrării cu tematică pascală de Liszt, Via Crucia, „al cărei primă audiţie orădeană o considerăm un important moment aniversar şi solemn al acestei stagiuni şi a acestei sărbători”, spune Todor Albert, managerul Filarmonicii Oradea.
Liszt reorechestrat la Filarmonica
„Cu ani în urmă, ascultând pe viu în vestita catedrală din Newark lucrarea Via Crucis de Liszt, am avut revelaţia unui opus ce se înscrie cu greu în vreunul dintre tiparele formale sau stilistice obişnuite ale secolului al XIX-lea. Unică în creaţia lui Liszt, ea ne apare ca fiind singulară şi neobişnuită în întreaga creaţie romantică europeană. Am intuit atunci că Liszt a scris-o doar pentru cor şi orgă din motive de economie a instrumentelor şi a spaţiului din biserică. Ideea orchestrării acestei lucrări mi s-a părut atunci ca o necesitate, ca un act de justiţie pentru a reda ascultătorului sonorităţile care mi se par că se cuvin şi care sunt cumva ascunse în registrele, chiar şi aşa de variate cum sunt, ale orgii.
Am avut acelaşi sentiment de restituire ca şi atunci când am orchestrat Grosse Fuge de Beethoven sau Suita Op. 10 de Enescu, posibil acelaşi sentiment şi raţiune pe care l-au avut şi Ravel în faţa Tablourilor lui Musorgski sau Stokowski răstălmăcind Toccata şi Fuga in re minor de Bach. În curând, când mă voi reîntâlni cu aceşti maeştri şi «dascăli» ai mei voi afla dacă am avut sau nu aprobarea lor de a le «recolora» operele lor originale. Până atunci mă supun judecăţii ascultătorului de azi care face cunoştinţă cu aceasta creaţie de maturitate a lui Liszt, în premieră, în versiunea sa orchestrală”, a explicat compozitorul circumstanţele în care a fost inspirat să reochestreze Via Crucis. Pe scenă va urca şi pianistul orădean Thurzo Zoltan care a ales Fantezia ungară ca „slogan” emblematic pentru 2011, anul Liszt aşa cum a fost el declarat oficial de UNESCO, şi care are ca atribut „Anul Fanteziei Ungare”.
Fantezia ungară pentru pian şi orchestră este o premieră orădeană în această variantă originală . Piesa a mai fost prezentată într-o variantă simplificată de ian solo la Oradea, acum 77 de ani, pe 3 aprilie 1934.
Citiți principiile noastre de moderare aici!