Curtea de Apel București a admis contestația SC Construcții Erbașu SA, iar CNAIR este obligată acum să reevalueze ofertele privind drumul de legătură a Oradiei cu Autostrada A3 Biharia – Borș. Miza e uriașă, de vreme ce investiția se ridică la 134 milioane de euro!
[eadvert]
Din păcate, magistrații din Capitală nu au realizat faptul că, dincolo de interesele constructorilor, întârzirea proiectului îl va costa enorm pe contribuabilul român. Fiecare zi ce trece fără ca marile proiecte de infrastructură să avanseze, chiar dacă există finanțare europeană, nu reprezintă altceva decât pierderea de timp prețios pentru reducerea decalajului de dezvoltare dintre România și țările din jur. Adică cele care au profitat din plin de apartenența la Uniunea Europeană.
Reamintim că în august 2020 compania Strabag fusese dată câștigător pentru tronsonul la profil de autostradă, lung de 19 kilometri, între Oradea și Autostrada A3, prin vestul orașului. Însă contractul de realizare a super-investiției nu s-a mai semnat, de vreme ce atât Construcții Erbașu cât și italienii de la Rizzani de Eccher SPA au contestat, în buna tradiție a constructorilor ce-și văd doar propriul interes. Se profită de legislația românească ce încurajează tărăgănările achizițiilor publice, dar și de autoritățile române – legislative, executive și, iată, judecătorești – ce nu țin cont de interesul superior al publicului larg. Și anume, realizarea marilor investiții în ritm alert, beneficiind de fondurile europene care trebuie cheltuite până în 2026!
Legea permitea semnarea contractului
Legea 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică permite autorităților, în speța de față CNAIR, să semneze contractele de lucrări cu câștigătorii licitațiilor, după ce Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) s-a exprimat deja, în situația în care există contestații.
„Autoritatea contractantă are dreptul de a încheia contractul numai după comunicarea deciziei Consiliului privind soluţionarea contestaţiei şi după expirarea termenului de aşteptare prevăzut pentru încheierea lui, care nu este întrerupt/suspendat de formularea contestaţiei”, se arată în art. 9, alin. 4 al legii. În aceeași lege, la art. 58, alin. 2, lit. e, se arată că „instanţa de judecată constată nulitatea absolută totală/parţială a contractului/actului la aceasta şi dispune repunerea părţilor în situaţia anterioară (…)”, în mai multe situații, printre care și dacă „e) contractul a fost încheiat înainte de primirea deciziei de soluţionare a contestaţiei de către Consiliu sau de către instanţă sau cu nerespectarea deciziei de soluţionare a contestaţiei”.
Prin urmare, Ministerul Transporturilor și CNAIR, conduse la acea vreme de ministrul Lucian Bode (mutat, între timp, la MAI) și de directorul general Mariana Ioniță (și azi în funcție) puteau semna contractul cu Strabag, după ce CNSC dăduse dreptate CNAIR, în această speță. Adică înainte să se ajungă în instanță. Dar autoritățile din Capitală au ales să n-o facă, tocmai de frica sentinței pe care urma să o dea Curtea de Apel București.
Erbașu face și desface
Practic, judecătorii din Capitală au ales să respingă contestația italienilor Rizzani de Eccher și să retrimită licitația pe masa CNAIR. Funcționarii de acolo vor face o nouă evaluare între oferta dată câștigătoare, cea a austriecilor de la Strabag și cea evaluată greșit, spun judecătorii, a companiei românești Construcții Erbașu București. Este vorba despre aceeași companie care construiește și sala polivalentă din Oradea, unde a avut un parteneriat cu grupul Selina.
Bolojan rămâne optimist. Dar…
Primăria Oradea este cea care a realizat studiul de fezabilitate pentru acest proiect, pe când primar era Ilie Bolojan. Acum, contactat telefonic, Ilie Bolojan încearcă să păstreze un ton optimist, fiind încrezător că CNAIR va tranșa rapid problema celor două oferte rămase în joc, reevaluând cu celeritate aspectele sesizate de instanță.
Indiferent ce decizie ar urma să ia CNAIR, aceasta este pasibilă de o nouă contestație, astfel încât, într-un scenariu pesimist, nu ar fi exclus să treacă și anul 2021, iar drumul de legătură la profil de autostradă Oradea – A3 să fie tot cu contractul nesemnat.
Nu de alta, dar licitația a debutat la începutul lui 2020, iar acum, la un an distanță, nu există încă un contract semnat. Drumul la profil de autostradă ar urma lege Oradea cu două viitoare autostrăzi, pe lângă Oradea. Este vorba despre A3 Cluj – Orade a- Borș și drum expres Oradea – Arad, cu continuare pe A1.
Trimite articolul
Xdupă ce au primit deja în Oradea execuția unui proiect (dealtfel urât cu spume – noua sală de sport), acum fac fițe la obiective de cu totul altă natură
-
E cea mai frumoasa sala polivalenta di tara
-
iti doresc doar femei frumoase ca sala polivalenta
-
Ce cladiri frumoase stie sa faca Bolojan gen polivalenta, cladirea din parcul traian sa nu vb despre talmes balmesul din centru. Criteriul e arhitectura ieftina, e stilul” ieftin nou”
-
abominația din parc ar trebui oprită cu o petiție
-
-
La drop nu-i trebuie femei ca il are pe Bolojan 😂😂😂😂😂
-
😂😂😂😂😂 tu esti femeia lui drop ionela
-
-
-
Bai handicapatule, nu mai vorbi in numele meu, daca ai ceva raspunde la ce postez sau scriu, dement de doi bani. Ce pula mea ii rspunzi la ionel in numele meu, pisatule.
-
Numele TAU??????? Numele nostru! Asa se poarta pe bihon, pisatule.
-
-
Valiza.
-
esti ceva asistat social, cum naiba ai timp sa stai toata ziua pe bihon si sa postezi tampenii ?!
-
-
doar ca in acelasi timp e cam urata
Faceti cumva ceva ilegal sa trebuiasca sa dam banii inapoi ca la restul lucrarilor
La drop nu-i trebuie femei ca il are pe Bolojan 😂😂😂😂😂
-
😂😂😂😂😂 tu esti femeia lui drop ionela
-
Vă gândiți doar la prostii, arhitecți, construcții vii.
-
Da ce capodopere va doriti? Urata e actuala
vesnic nemultumiti.sa va mutati in sud daca nu va place oradea.
-
da muta te tunzdamti daca nu-ti convine, taranoi kitchios! )))
-
Iar il lingi pe drop la 00 ca-i folosesti numele? esti un parazit
-
Ce anomalie, la noi justitia ar trebui exclusa de la a judeca contestatii la licitatii depuse de firme care numai cu asta se ocupa sa conteste tot timpul licitatiile. ar trebui formate comisii in catrul cnair si guvern pentru analizarea contestatiilor, pentru ca judecatorii nu se pricep la lucrari de infrastructura si tergiverseaza deciziile cu lunile sau chiar ani de zile ceea ce este inadmisibil, sau ar trebui impuse termene f. scurte ca sa nu se mai ajunga la tergiversarea lucrarilor de investitii cu ani de zile.
Nuuuuu se myyyyy faaaceeeee legăturaaaaaa Ilieee Bolovannnn Justin Ciocaaaaaa și Aleșșșșddddd venițiiiii cu mine haidețiiiiiii
Deci in opinia acestui editor extrem de competent care a scris acest articol, ar trebui sa luam ca atare tot ce decide statul, inclusiv rezultatele licitatiilor si sa fim multumiti ca vin banii europeni, indiferent ca ceea ce se petrece este corect sau nu, sa nu cumva sa indraznim sa contestam ceea ce face Bolojan si compania, ca doar important e sa sa intre banii in buzunarul cui trebuie si mai departe restul sa se abtina, nu?
Sub ce unghi trebuie să stea o placă pentru a putea vedea dreaptã fațada Sălii Polivalente, considerând ca persoana care o privește stã în poziție de drepţi spre construcție?
Într-o situație proastă, timpul nu mai contează.
Mai crdeți în poveşti cu Albă că Zăpada?naivilor!
firmele care contesta licitatiile in instanta probabil ca ii cumpara pe judecatori pentru ca astfel nu se explica cum sunt aprobate toate contestatiile la licitatiile de infrastructura, aceste contestatii ar fi bine sa nu mai poata fi judecate in instante ci de catre comisii formate din profesionisti la nivel de cnair si guvern.
adio drum ha ha ha
Anul acesta, este anul investitiilor, asa ne spunea Câțu-Pârțu! Totul este inghetat, pentru ca vin investitiile. Astea sunt investitiile guvernului Câțu- Mâțu!!!
Trantiti o licitatie asa cum faceti toate in oras, apoi cand e gata lucrarea dati banii inapoi , platiti din taxele noastre, mare scolafa, si voi va impartiti pe banii de lucrare.