Apa caldă se întoarce la robinetele orădenilor după ce, luni, 14 mai, fusese oprită pe marea majoritatea străzilor din Oradea, precum și în comuna Sînmartin.
Reluarea furnizării apei calde de consum se va realiza treptat, astfel:
Vineri, 18 mai, de la ora 23:00, pentru punctele termice situate in cartierul Rogerius: 105, 110, 111, 112, 113, 114, 115, 116, 117, 118, 120, 121, 124, 128, 130, 131, 221;
Sâmbătă, 19 mai, în intervalul orar 21:00 – 24:00, pentru consumatorii din cartierele Decebal, Ioșia Nord, Ioșia Sud, Nufărul 3, Velența, Dragoș Vodă;
Duminică, 20 mai, în intervalul orar 21:00-23:00, pentru consumatorii situați în zona de centru (perimetrul delimitat de Piața Unirii-strada Independenței-Sucevei-malul stâng al Crișului) și cartierul Nufărul 2 (punctele termice 871, 872, 875);
Luni, 21 mai, până la ora 10:00, pentru consumatorii din Sînmartin si Băile Felix.
Precipitațiile abundente din această săptămână au generat întârzieri în finalizarea lucrărilor, ceea ce a determinat decalarea termenului de reluare a furnizării apei calde.
„Ne cerem scuze pentru disconfortul creat şi vă asigurăm că echipele noastre vor lucra în această perioadă în regim permanent pentru reducerea timpului de reluarea a furnizării apei calde de consum”, transmite Societatea de Termoficare.
Pentru informaţii suplimentare privind stadiul reluării furnizării apei calde de consum, clienţii noştri pot suna la dispeceratul de urgență TelVerde 0 800 070 800 (număr apelabil gratuit din toate rețelele fixe și mobile).
Citiți principiile noastre de moderare aici!