„În conformitate cu programul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor privind tematicile de control pe trimestrul I, în perioada 15-25.01.2013, comisarii CJPC Bihor au desfăşurat o acţiune de verificare a respectării prevederilor legale în cadrul vânzărilor cu preţ redus, indiferent de tipul acestora (soldare, lichidare, promoţionale etc)”, ne-a informat Traian Bejan, comisar şef adjunct delegat la CJPC Bihor.
Abateri
În timpul acţiunii tematice de control au fost constatate mai multe abateri. Dintre acestea amintim: lipsa informaţiilor specifice privind vânzările cu preţ redus: data de debut, perioada pe care urmează să se desfăşoare sau informaţia „în limita stocului disponibil”, sortimentul de produse la care se referă reducerea de preţ, etc. Nerespectarea prevederilor privind exprimarea preţurilor produselor supuse vânzării cu preţ redus şi neafişarea preţurilor de vânzare ale produselor într-o formă vizibilă, lizibilă, fără echivoc au fost alte abateri depistate de protectorii consumatorilor.
Au mai fost găsite abateri de la modul de informare al consumatorilor privind caracteristicile produselor textile – denumirea produsului, compozitia fibroasă, modul de întreţinere, marime, eventuale tratamente chimice aplicate, ţara de origine a produselor, datele de identificare ale producătorului, importatorului sau distribuitorului, etc. „Actiunea tematică de control s-a desfpăşurat la 26 de operatori economici, la 21 dintre aceştia fiind constatate abateri. Au fost încheiate 21 procese verbale de constatare a contravenţiei prin care au fost aplicate sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 26.500 de lei”, a precizat Traian Bejan.
Citiți principiile noastre de moderare aici!