Aproape 2.500 de vehicule au fost verificate în trafic, anul trecut, de Registrul Auto Român (RAR) în judeţul Bihor, protrivit informaţiilor furnizate de RAR. În urma controalelor efectuate la cele 2.465 de vehicule, inspectorii RAR au descoperit că 1,62% (40) dintre vehiculele controlate prezentau pericol iminent de accident, în special din cauza defecțiunilor majore la sistemul de frânare și la direcție. În aceste situații una dintre măsurile luate a fost reținerea certificatului de înmatriculare, care poate fi redobândit numai după efectuarea unei inspecții tehnice la reprezentanțele RAR.
Din totalul autoturismelor, autoutilitarelor, motocicletelor și remorcilor oprite, 66,29% au prezentat diferite probleme tehnice sau legate de acte, iar 43,49% au fost respinse pentru că au fost considerate neconforme din punct de vedere al securității rutiere.
Din totalul vehiculelor verificate, 3,04% au fost neconforme din punct de vedere al dovezii de efectuare a inspecției tehnice periodice. În urma analizei emisiilor poluante, la 11,22% dintre autovehiculele verificate inspectorii RAR au constatat depășirea nivelului maxim admis .
În ţară
La nivelul întregii țări, RAR a verificat tehnic în trafic, în anul 2015, 81.702 vehicule. Dintre aceste vehicule, aproximativ 27% au fost mai vechi de 15 ani, 32,35% aveau între 11 și 15 ani, iar 12,34% aveau între 9 și 10 ani. Au fost oprite și vehicule mai noi: 4,74% aveau între 1 și 3 ani și 24,04% între 4 și 8 ani.
Procentajul de respingere în funcție de vechime arată că 63,07% dintre vehiculele mai vechi de 15 ani au prezentat diferite neconformități, față de 48,01% dintre cele cu vârsta cuprinsă între 6 și 8 ani sau 28.47% la cele mai noi de 3 ani.
În urma controalelor mixte desfășurate în județul Bihor de către Registrul Auto Român și Poliția Rutieră, pe parcursul anului 2015 au fost aplicate 868 sancțiuni, au fost reținute trei permise de conducere și 524 de certificate de înmatriculare.
„Prin controalele tehnice pe care le facem zilnic, eliminăm de pe șosele vehiculele care pun în pericol siguranța participanților la trafic. Este contribuția noastră substanțială la a avea un parc auto cât mai sigur în România”, declară George-Adrian Dincă, directorul general al RAR.
Acesta menţionează că rezultatele controalelor desfașurate în trafic nu reflectă starea generală a parcului auto din România, deoarece echipajele mixte RAR – Poliție opresc pentru verificare doar acele vehicule care sunt susceptibile de a prezenta defecțiuni.
Citiți principiile noastre de moderare aici!