Un internaut a postat pe grupul de facebook „Bicicliștii Orădeni” un scurt text și câteva imagini, semnalând că obiectivul nu este deloc întreținut, pe marginile pistei fiind crescuți arbuști netunși.
„Probabil acesta îi respectul purtat celor care aleg bicicleta ca mijloc de deplasare. Pe lângă faptul că pistele de biciclete sunt cum sunt, nici de cele existente nu ne îngrijim”, este de părere orădeanul care anticipează că „sunt copii care se pot răni în acel loc”.
Dacă inițial s-a făcut haz de necaz, parte din cetățeni au acuzat lipsa de grijă din partea municipalității, dar și faptul că nu este întreținută: „Și eu am fost pe traseul respectiv… E dezastru. Ai presimțirea că pedalezi în junglă”.
Urmărirea modului în care se tunde vegetația pe domeniul public e atribuția Direcției Tehnice din Primărie, respectiv a Serviciului Servicii Publice. Mircea Stejerean, șeful Serviciului ne-a transmis că sâmbătă a început și luni s-a încheiat cosirea pe terenurile din vecinătatea pistei din Velența.
Citiți principiile noastre de moderare aici!