La ora 23.10, după ce călătorii din tramvaiul cu numărul 18-118 au coborât la staţia Ciheiului, tramvaiul s-a pus în mişcare în direcţia Nufarul. La trecerea de pietoni de după intersecţie, un pieton, deranjat de faptul că tramvaiul a mărit viteza după ce acesta a traversat dinspre Mc’ Donald’s către partea opusă a străzii, s-a oprit în loc înjurându-l pe vatman, se arată într-un comunicat al societăţii locale de transport în comun.
Ajuns în cap linie Nufărul, S.I. a coborât din tramvai în staţie unde se afla şi una din colegele sale. Aceasta a fost martora evenimentului neaşteptat: un bărbat mai tânăr decât vatmanul l-a lovit pe angajatul OTL cu pumnul în plină faţă. „Puţin probabil să fi fost băut, din moment ce a alergat de la intersecţie până la capul de linie din Nufărul”, consideră Carmen Tocuţ, purtătoarea de cuvânt a OTL SA.
„Colega vatmanului a sunat la numărul unic de urgenţă şi un echipaj s-a deplasat la faţa locului. Impreună cu vatmanul, echipajul a încercat prinderea agresorului care, între timp, a fugit de la faţa locului, în zona străzilor C. Nottara şi Corea. N-a fost, din păcate găsit. La întoarcerea la cap linie Nufarul, un echipaj al ambulanţei i-a acordat vatmanului îngrijiri medicale”, se mai arată-n comunicat.
Citiți principiile noastre de moderare aici!