Palatul Copiilor Oradea, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Bihor, Muzeul Țării Crișurilor Oradea – Complex Muzeal, cu sprijinul Consiliului Județean Bihor, prin Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Bihor și Agenția de Management al Destinației Bihor, al Remarkt Oradea și al Asociației „Leo Land Oradea”, a organizat sâmbătă, 18 iunie, cea de-a XX-a ediție a Concursului județean cu participare națională de ecologie, ecoturism și protecția mediului „Floare de Lotus”.
[eadvert]
Activitățile s-au desfășurat sub coordonarea prof. Carmen Dume, de la Palatul Copiilor Oradea și a muzeografelor Erika Posmoșanu și Adina Pop, de la Secția de Științele Naturii din cadrul Muzeului Țării Crișurilor. Elevii, împreună cu profesorii însoțitori, au participat la „Vânătoarea de comori” – o probă de lucru de tip concurs, cu acordare de premii, în cadrul căreia aceștia au învățat noțiuni noi, precum și modalitatea de a obține informații într-o expoziție. Festivitatea de premiere a avut loc în sala de conferinţe a Muzeului Țării Crișurilor – Complex Muzeal, după care elevii au vizitat obiective turistice reprezentative din oraș, precum Biserica cu Lună sau Cetatea Oradea.
Organizatorii au urmărit prin acest concurs conştientizarea în rândul elevilor a importanţei protejării şi conservării mediului înconjurător, probele desfășurându-se în Secția de Științele Naturii din cadrul Muzeului Țării Crișurilor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!