Sâmbătă dimineața, 12 martie 2022, toate drumurile iubitorilor de preparate tradiționale din porc duceau spre Era Park Oradea. Aici s-a desfășurat ediţia a VIII-a a Festivalului-concurs „D’ale porcului”, care a deschis oficial „sezonul” petrecerilor în aer liber din anul 2022, în Bihor. La concursul de preparare tradiţională a porcului au luat parte echipe din nouă comune bihorene. Timpul însorit, puțin răcoros, a fost numai bun pentru prepararea rețetelor din porc.
Juriu de 5 stele
Juriul, format din bucătari celebri, a început cu jurizarea pălincii. La deschiderea oficială a fost prezent și prefectul Bihorului, Dumitru Țiplea, care și-a cerut scuze pentru restricțiile impuse timp de doi ani, pe perioada pandemiei. Nina Rus, de la păstrăvăria Rin, a mulțumit într-un dialect neaoș ardelenesc din Bistrița, pentru invitația de a face parte din juriu, spunând că va încerca „să fure” din rețetele tradiționale de la participanții la concurs.
Alt membru al juriului, Mircea Groza din Zalău, poate singurul arheolog culinar din România, un om care adună de zeci de ani rețete populare, a fost încântat și el de atmosfera evenimentului. „Mă ocup de salvarea a ceea ce mai putem salva din tradiția culinară a românilor, într-o perioadă în care din ce în ce mai des se vorbește de globalizare, un cuvânt pe care eu îl urăsc din tot sufletul. Departajarea va fi foarte greu de făcut, pentru că eu voi da note foarte mari, pentru că îi apreciez pe acești oameni care ne aduc aminte de bunici”, a declarat Mircea Groza.
Adrian Neag, reprezentantul Asociației Naționale a Bucătarilor și Cofetarilor din Turism din România, a constatat „o plăcere deosebită în rândul celor care vor găti”. Acesta și-a încheiat cuvântarea, ca de obicei, cu un citat din George Bernath Show: „Cultura unui popor se vede prin fereastra întredeschisă a bucătăriei sale”.
Juriul a fost completat de Bogdan Vandici – câștigător Chef la cuțite, Alexandru Șandrău – Chef Complex President din Băile Felix, Ciprian Sotoc – Chef Opera Events Oradea și Ioan Șora – președintele Asociației Comunelor din România – Filiala Bihor.
Premii
După lungi deliberări, clasamentul Festivalului-concurs „D’ale porcului” a fost următorul: 1. Valea lui Mihai, 2. Oșorhei, 3. Tulca. Premiul – Cea mai bună pălincă – Nojorid, Premiul cei mai buni cârnați – Tulca, Premiul cei mai buni caltaboși – Pomezău, Premiul cel mai bun produs local – Valea lui Mihai și Premiul de popularitate Oșorhei.
Primul eveniment post-pandemie: Preparate tradiționale la Festivalul-concurs „D’ale porcului”
Trimite articolul
XPeşte comprimat ador.
Jumãri=aur
@bihon
bine ca dai un citat de George Bernard Shaw care incepe cu “cultura unui popor…” si tu scrii George Bernath Show!
nu ti-e rusine la bucile obrazului???
#facepalm