Inspirat de piesa ”S-a sfârșit cum a-nceput” a lui Sean O„Casey, spectacolul regizat de Horațiu Mălăele este descris de acesta drept o piesă ”italienizată, puțin mai scurtă, puțin altfel dar… în același décor”.
“Pepino, plictisit de eterna rutină şi veşnic cicălitoarea nevastă, hotărăşte că ar fi momentul să facă schimb de responsabilităţi cu Lisa. Aşadar, soţul rămâne cu treburile casnice, iar consoarta pleacă la cosit. E momentul ca în scenă să-şi facă apariţia Tatăl (deci nu prietenul, ca în varianta de la Naţional, în care personajele aveau alte nume ¬ n.r.), neîndemânatic şi foarte miop.”
Cum s-ar descurca bărbatul ȋn locul femeii? Dar invers? Iată două ȋntrebări care ne dau de furcă, poate, din cele mai vechi timpuri. Aici, ele nu au menirea expresă de a demonstra stȃngăcia bărbatului la cratiță, ci de a ironiza prejudecățile legate de rolul „prestabilit” al fiecăruia, ȋndeosebi ȋn peisajul rural.
Lisa se descurcă de minune la cȃmp, așa cum și Pepino ar face-o ȋn bucătărie, dacă lenea și dezinteresul nu l-ar ȋmpiedica să ȋnvețe cȃteva lucruri simple.
Farfurii sparte, dulapuri căzute, o vacă pierdută, bubuituri, becuri sparte, sunt doar câteva zgomote care stârnesc hazul şi fac să fie imposibil să nu pleci de la spectacol cu crampe fantastice de la repriza de o oră, cât durează piesa de teatru, de râs constant.
***
Biletele sunt disponibile online, pe iabilet.ro sau la Casieria Teatrului Național.
Categorii de preț: 40, 60, 80, 100 și 120 de lei.
https://www.facebook.com/events/484676571956422/
Citiți principiile noastre de moderare aici!