Ministerul Educației a făcut publice rezultatele primei etape de consultare cu privire la disponibilitatea de vaccinare a personalului din învăţământ. În acest prim raport, au fost incluși și cei care nu s-au pronunțat în niciun fel asupra disponibilității de vaccinare (răspunsuri neconcludente asimilate răspunsurilor negative).
[eadvert]
Astfel, 41,79% din personalul didactic de predare din învățământul preuniversitar bihorean și-a arătat disponibilitatea de vaccinare. Acestuia i se alătură 40,81% din personalul didactic auxiliar și 31,34% din personalul nedidactic.
La Universitatea din Oradea, dintr-un total de 1.579 de persoane, doar 705 persoane și-au arătat disponibilitatea de vaccinare anti-Covid-19, reprezentând 44,65% dintre angajați (personal didactic titular, personal didactic asociat, personal didactic auxiliar și personal nedidactic).
La nivel național, până vineri, 15 ianuarie 2021, 167.977 de angajați din sistemul de învățământ și-au declarat, în prima etapă de consultare, disponibilitatea de vaccinare. Dintre aceștia, 131.962 de persoane sunt parte a personalului din sistemul de învățământ preuniversitar, iar 36.015 din personalul sistemului de învățământ universitar.
Numărul mic de cadre didactice care au optat pentru vaccinare este explicat de către reprezentanții Ministerului prin faptul că perioada de chestionare a personalului din învățământ s-a suprapus cu vacanța de Sărbători.
Etapa a doua
Ministerul Educației a lansat a doua etapă de declarare a disponibilității de vaccinare. Aceasta se va face până în 1 februarie 2021.
„Având în vedere suprapunerea dintre perioada de vacanță și perioada de interogare, această suprapunere a generat un număr important de persoane care nu s-au exprimat nici afirmativ, nici negativ, cu privire la disponibilitatea de vaccinare. Ca urmare, Ministerul Educației decide inițierea celei de-a doua etape de declarare a disponibilității de vaccinare, în perioada 16 ianuarie – 1 februarie 2021.
Până în momentul de față, la nivelul învățământului preuniversitar, 45,06% dintre angajați și-au declarat disponibilitatea de vaccinare, raportat la totalul de 292.872 de angajați din sistemul de învățământ preuniversitar (inclusiv persoanele care nu au răspuns). În sistemul de învățământ universitar, procentul privind disponibilitatea de vaccinare este de 59,64% (raportat la totalul de 51.094 de titulari angajați în sistemul de învățământ universitar + 9.295 de cadre didactice asociate, inclusiv persoanele care nu au răspuns). Ne exprimăm speranța că în cea de-a doua etapă vor răspunde și angajații care nu s-au pronunțat până acum asupra disponibilității la vaccinare”, au explicat cei de la biroul de presă al Ministerului Educației.
Trimite articolul
XSa aveți încredere .
Directorul OMS( Organizatia Mondiala a Sanatatii ) a fost în conducerea unui partid comunist etiopian, catalogat de SUA drept organizație teroristă
-
Chiar de SUA ti-ai gasit si tu sa vorbesti cand vine vorba de diversiune si terorism mascat….mai cauta niste http-uri si considera-te inteligent in continuare !!!
-
Sunt liniştit,guvernul îmi vrea binele.
-
poate ca nu iti vrea tot binele dar sigur te vrea viu si apt de munca.
-
Am fost ironic,dar…deh
-
Ai fost ironic, dar ti-a iesit ca esti cam idiot, amice! Du-te pupa o icoana, poate se intampla vreo minune si-ti trece! Ce rau sa-ti mai vrea cineva, cand tu esti deja atat de praf!!????
-
Comenteaza un romulan adica dropulaletul
-
-
-
Daca le promiteti o marire de salar sigur se vaccineaza toti
-
Vaccinul nu i-a convins pe profesori iar pe noi ei ne-au convins de cata incompetenta poate exista in sistemul de invatamant !
-
Care este logica ta de a clasifica oamenii cât sunt de inteligenți dacă iau sau nu vaccinul ?
Sunt alții care nu vor să fie așa inteligenți ca cei care iau vaccinul și salvează lumea.-
Este adevarat ca nu poti spune despre ei ca nu sunt inteligenti, dar sigur poti spune ca sunt prosti la gramada si needucati (adicatelea cap au, minte ce le mai trebuie?)! Dac-ar fi toti dascali de religie as intelege, dar de la niste oameni care educa alti oameni am alte asteptari de educatie si de raportare fata de stiinta. Jenant pentru aceasta profesie sa aiba o asa slaba calitate!!
-
Alin, va venii vremea sa alegi, daca unii nu vor face vaccinul si aceasta este necesar pentru deschiderea scolilor, tu ce crezi ca urmeaza?
-
Acest așa zis vaccin vrei să zici. Uită-te să vezi care este definiția unui vaccin și mai uită-te la istoricul acestei companii ca să te poți și convinge de ce acei oameni poate printre altele au ezitat.
O companie care recunoaște că a mituit 4500 de doctori pt falsă publicitate plătind o amendă zdravănă pt asta ce încredere emană ? Imaginează-ți că este o companie de fabricat mașini, ți-ai lua mașina de la ei ?
-
-
-
Idi o tule, poate ca faptul ca sunt chiar foarte informati. Drepul asupra corpului propriu e sfant, imbe c1lule
-
Cred ca esti progenitura unui prof de sport, daca a reusit sa te rebuteze in halul asta! “… poate ca faptul ca …” ce?? Co(i)erentule si repetentule! Ca profesor, cu tine sigur a facut o treaba proasta si tare ma tem ca nici pe altii nu i-a instruit mai bine! Toti avem drepturi: sa facem ce vrem, sa nu dam socoteala nimanui si sa ni se raspunda la cele mai tampite intrebari in domenii despre care habar nu avem, ca si cum, daca cineva ar pierde vremea cu raspunsurile, am si reusi sa intelegm ceva din acele raspunsuri! Sigur ca fiecare face ce vrea cu corpul sau, insa de la profi avem alte asteptari! Speram ca Evul Mediu a apus, dar se pare ca inca pe unii ii defineste, paradoxal si dezamagitor chiar pe unii care ar trebui sa ne ilumineze si sa ne scoata din bezna ignorantei! No, asta este! Pare-se ca nu putem avea prea mari pretentii de la specia asta care se autointituleaza “sapiens”, asa ca n-o fi de mirare ca o sa ne inlocuiasca cu niste roboti dotati cu ratiune! Incet si sigur, deja se intampla! :))
-
-
In invatamantul universitar ( capete un pic mai luminate ) rata de acord vaccinare este mai mare ! ….pe la sate unde si votul merge pe un mic si o bere este mai greu cu convingerea oamenilor !
Dacă nu este vaccin, covidul face mutații.
Medicii nu susțin obligativitatea vaccinului.
Logic.
Dacă ar fi obligatoriu, nu ar primi bonus.
Dar asta ce înseamnă?
Rezultă că mai periculoși decât primejdia reală, sunt primejduiții.
-
Du-te ma si da cu sapa, nu-ti da tu cu parerea aiurea despre ce habar nu ai! Iti mai si bati joc de conceptul de “Logica”, asumandu-ti-l. Rezulta doar ca esti un dobitoc cu acces la net si imprastii cu rahatul care-ti iese pe urechi! Ti s-a tot explicat ca “bonusurile” alea sunt de fapt plata pentru o munca suplimentara pe care o presteaza, da tu vezi in asta iar un argument care sa-ti sustina ineptiile. Nu este de ici de colo sa vaccinezi atata popor, asa ca este nevoie de mari resurse logistice, de timp si umane! Este normal ca efortul lor sa fie recompensat!
Nici medicii nu s-au vaccinat toți.
Cea mai mare categorie de bugetari ,profesorii,au stat acasa (cica cursuri on line) si au primit salariile integral.De ce sa se vaccineze ? Ca sa mearga din nou la scoala ? Rusine ,rusine,rusine,!!!
-
Bravo d-lor!
Asta face diferenta de educatie!
Se face presiune in media pentru ca procentual stam mult mai prost cu rata veccinarii! Medicii refuza in masa!! Intrebati-va oameni buni, de ce?? -
Crezi că omul are dreptul să decidă pt corpul său sau întrebăm pe cei din guvern care sunt regulile ?
-
Unii medici sunt si profesori 🙂
-
Idi o tule, poate ca faptul ca sunt chiar foarte informati ii face sa fie reticenti. Drepul asupra corpului propriu e sfant, imbe c1lul.
-
Bai, e)(crementule,profesorii fii sigur ca nu au stat ca vor. Multumeste ma tii si lui Orban, j35ule!
Ti ar fi placut ca loazele tale sa piarda 2 ani din viata? Je5ule, care esti je5. -
@m-aimuta? – Esti frustrat ca nu a iesit nimic din tine si peseme e doar vina profesorilor. Incearca sa intelegi ca dreptul la integritatea fizica este intangibil. Daca vrei sa nu te imbolnavesti, fa vaccinul, nu cere celorlalti din jurul tau sa-l faca. Intre timp, citeste ceva, poate nu esti pierdut.
Dacă nu se vaccinează ar tb să poate merge la școală, să lucreze, doar dacă și-au făcut testarea anticovid și rezultatul este negativ (tot la două săptămâni).
-
E logic ce spui dar nu vor dorii sa mearga la scoala sa se riste sa se raceasca. Parerea mea e ca ajunge, cine vrea sau nu vrea, rezulta 2 tabere, cei ce nu vrea sa mearga acasa si sa fie inlocuiti. Vom suferii dar vom merge mai departe.
Multi profesori sunt dusi cu pluta, au ajuns si ei profesori din gresala fara sa aiba vocatie pentru asa ceva, dar dupa ce se vor imbolnavi de covid vor regreta amarnic retinerea la vaccinare.
-
Je 5ule, sunt suficient de multi medici care inca nubse vaccineaza. Cu cat esti mai informat, ci atat vei fi mai reticent. Boule, daca peste 1 an, doi iti va creste pulanlocdelimba?
-
Daca tu te vaccinezi nu o sa aiba de la cine sa ia, e simplu.
astia se numesc profesori? daca ai ajuns profesor si habar nu ai de eficienta si de utilitatea unui vaccin, atunci esti penal. Astia sunt cei care intarzie revenirea la normalitate, pentru ca sunt prosti, ca parintii care nu isi vaccineaza copiii pentru ca sunt conspirationisti. Lepre de oameni
-
Lepra i ma ta, 1nfec tule!)))
-
Buna educatie ti-au dat, fiudeprof! Tactu’ era profesor de injuraturi la grajdurile CAP-ului?
-
Da ce va pasa ca altul se vaccineaza sau nu atata timp cat tu personal esti vaccinat si imun?
-
incepe sau nu scoala!?
Sa le promită la profesori o mărire de salariu pt cei vaccinați căci cu siguranța ii va convinge.
În primul rând CONVENŢIE EUROPEANĂ din 4 aprilie 1997 pentru protecţia drepturilor omului şi a demnităţii fiinţei umane faţă de aplicatiile biologiei şi medicinei, Convenţia privind drepturile omului şi biomedicina stipulează următoarele:
Articolul 2 – Intaietatea fiinţei umane
Interesul şi binele fiinţei umane trebuie să primeze asupra interesului unic al societăţii sau al ştiinţei.
Articolul 5
Regula generală
O intervenţie în domeniul sănătăţii nu se poate efectua decât după ce persoana vizata şi-a dat consimţământul liber şi în cunoştinţa de cauza.
Aceasta persoana primeşte în prealabil informaţii adecvate în privinta scopului şi naturii intervenţiei, precum şi în privinta consecinţelor şi riscurilor.
Persoana vizata poate în orice moment să îşi retragă în mod liber consimţământul.
Așadar, conform dreptului internațional, nimeni nu poate face nici măcar un vaccin fără consimțământul liber.
Nu poți tu obliga o persoană să ia aspirină sau paracetamol etc. doar așa vrei tu ca stat sau ca terț crezând că-mi face bine. Nu mă poți dopa cu forța.
Alt aspect: vaccinurile cu tehnologia mRNA nu au fost aprobate pe subiecți umani până în 2020 din cauza efectelor încă neștiute asupra ADN-ului uman. De ce credeți că s-a dat liber pt Covid? Sunt combinații matematice ale ADN-ului care nu le poate dezlega nici știința.
Alt aspect: s-a trimis circulară prin spitale de la minister către medici (și este publică) cum că vaccinul nu este aprobat ci este în stadiu experimental și că statul nu-si asumă nici un risc sau obligație. Dacă statul nu are încredere în vaccin, de ce să am eu?
Alt aspect: vaccinurile Pfizer si Moderna cu tehnologie mRNA dau deja rateuri. Vaccinul Astra Zeneca este făcut cu celule de fetuși umani (scrie la prospect – caută pe net). Concluzie: nu vreau nici unul din ele. Cum vrem mâncare bio, să căutăm și un vaccin bio. Avem dreptul ăsta. Primul lansat pe piață este Sputnik, ce conține 2 viruși gripali naturali, anesteziați. E bio. Au mai scos și Belgienii zilele trecute unul bio care îți dă imunitate și la febra galbenă (o boală tropicală). Să mergem pe bio atunci. Și poate vor mai apare și altele.
Alt aspect: la televiziunea daneză zilele trecute jurnalistul intreaba o persoană din minister: Dacă ne vaccinăm pentru Covid mai putem face Covid? Răspuns minister: Da. A 2 intrebare jurnalist: Dacă ne vaccinăm pentru Covid, mai putem infecta pe alții? Răspuns minister: Da! Căutați pe net. Atunci care-i smecheria cu vaccinul? Concluzie nici una, cel puțin cu Pfizer și Moderna.
Alt aspect: eu care m-am imbolnavit cu Covid si am anticorpi, de ce sa ma vaccinez cu Pfizer, că nu-mi da Pfizer mai multi anticorpi decat mi-a dat corpul meu deja. Nu ma vaccinez nici cu Sputnik pana nu am nevoie. Cand voi avea nevoie, si asta-mi spune corpul meu nu statul, ma voi vaccina cu un vaccin bio. Dar nu-i obligatoriu. Că nici gripa nu-i eradicată deși este vaccin pentru ea, apare in fiecare an. Corpurile noastre se luptă cu gripa si fara vaccin.
Alt aspect: tu care te vaccinezi, si care te crezi imun (desi ti-am spus arătat că nu vei fi) de ce ai o frica de mine? Că până și tu cel vaccinat poți să mă îmbolnăvesti pe mine. Dacă asa tare te increzi in vaccinul tău experimental atunci fii flexat dupa ce ti-l faci si nu mai comenta.
Alt aspect: scolile se puteau incepe din septembrie. Copii raciti si cadre didactice racite au fost tot timpul. Care-i racit mai puternic sta acasa pana-si revine si lucrurile merg inainte. Inchiderea scolilor nu se datoreaza profesorilor ci statului. Profesorii vor sa se dechida anul scolar dar nu vor sa se faca experimente pe ei, să fie viata lor pusa in pericol de un așa zis produs “științific”.
Așa că nu mai comentați, dacă statul spune că mâine se deschide scoala, toti profesorii vor fi mâine la scoala. De stat depinde.
Alt aspect – lectia de statistica: in Romania deja s-au vindecat natural 625.000 de oameni fără vaccin. Concluzie organismul uman are mijloace proprii de apărare.
Concluzie: care vor sa se vaccineze au tot dreptul, care nu vor au si ei tot dreptul.
-
pofta buna la salam, cremvusti etc, de-astea zilnice stropite cu chimicale, la care nu te opui cand le cumperi si mananci cu copii tai, alea-ti intaresc ADN-ul.
-
Eu nu mănânc demult din alea. Nici sifon+caramel. Nu știu ce mănâncă alții e treaba lor. Eu citesc tot timpul eticheta produselor. Tu ai citit eticheta vaccinului? Foarte deștepți români: la un pachet de biscuiți citesc pe etichetă, dar la un vaccin îl înghit fără etichetă.
-
👍👍
-
-
-
“ma voi vaccina cu un vaccin bio”
hahahaha, e buna asta cu vaccin bio 🙂
“tu care te vaccinezi, si care te crezi imun (desi ti-am spus arătat că nu vei fi) de ce ai o frica de mine”
Unde ai vazut tu ca eu, vaccinat fiind, mor de frica ta? Ma vaccinez tocmai pentru ca cel vaccinat face o forma mai usoara, organismul cunoscand deja virusul. Deci dupa vaccin nu imi va mai fi frica de nespalati ca tine! Iar daca tu il vei lua, si vei face forma grava, pentru ca nu te-ai vaccinat, who cares? Eu i-as pune la anul (intr-un an ati avut tot timpul sa va vaccinati) pe cei care fac coronavirus sa plateasca spitalizare daca nu au vaccinul facut.-
1) Nu numa că îi bună, e cea mai valabilă științific, dacă tot vă place știința, și e și dovedită.
2) “Cel vaccinat face o formă ușoară”. Pe bune. Știi tu sigur, ai trecut prin asta. Te bazezi pe Bill Gates, da ce windowsul lui nu-ti dă rateuri, nu pică, nu se virusează? Orice produs făcut de om e supus greșelii. Genomul uman s-a deslușit în mare, și repet, așa grosier, de abia in 2000 după ce au calculat calculatoarele 10 ani non-stop. Nici acuma nu știu oamenii ce genă e responsabilă de nu știu ce. Plus că sunt compuși mai mici ca genele etc. E mai complex ca orice poti tu sa-ti imaginezi. De ce nu-i eradicată hepatita C, B etc, HIV etc că și aștia îs toți virusuri dacă oamenii îs atotștiutori în ADN?
3) “organismul cunoscand deja virusul” Pe bune ce virus să cunoască, că prin vaccin nu se întânește cu nici un virus (cel putin vaccinul tău ne-bio), îți face poză numai cu proteina. Mai documentează-te. La alea bio se intalneste cu virusul. Și la alea bio reacția e bio. La Pfizer e ca și cum te-ai injectat cu caramel.
4) Dar ce ne facem cu voi care vă vaccinați și poate vă îmbolnăviți de tot felul, spitalizarea voastră și îngrijirea cine o plătește? Deși noi nu ne dorim asta.-
N-are rost. Nu-ti fa, du-te si mai pupa niste icoane. Tara primitiva, oameni primitivi.
-
Claudiu, ai făcut ceva ce nu se aşteptau vaccinatorii: ai scris despre Convenţia de la Oviedo. Asta-i enervează tare pe vaccinişti: libertatea ! Dacă ar putea i-ar învia pe Vişinescu şi pe Ficior.
-
-
Nici nu are cum să-i convingă, nu numai pe ei, ci și pe cei care s-au informat în prealabil, deoarece:
1) Nu este bio ci este un vaccin experimental, netestat suficient, care folosește o tehnologie neacceptată pe oameni până în 2020
2) Are efecte adverse, multe nedocumentate de la simple la complexe inclusiv fatale, putând pune viața în pericol inclusiv a profesorilor, că și ei sunt oameni nu-i așa? Și ei au familie și copii. Ori dacă o mamă sau un tată moare, statul nu-si asumă creșterea acelui copil, nici nu plătește dramele din familii (mai ales statul român).
3) Nu garantează că nu vei mai face coronavirus – deci te vei mai putea reinfecta.
4) Nu garantează că nu vei mai fi contagios – deci vei putea imbolnavii si pe altii chiar daca te vaccinezi
5) Nu de el depinde eradicarea pandemiei: virusurile gripale n-au murit, apar în fiecare an, chiar dacă există un vaccin antigripal.
6) Statul român conform constituției are obligația să asigure cetățenilor săi un standard de calitate cât mai ridicat, ca atare trebuie să ofere ca alternativă un vaccin bio, pe bază de virus clasic, natural, ca la inocularea acestuia, sistemul imnunitar să aibă un răspuns sănătos și puternic cu impact pe termen lung, vaccinuri a căror eficacitate științifică a fost dovedită de un timp îndelungat.
-
Sunt convins că tu te-ai informat în prealabil despre toate vaccinurile ce ți-au fost administrate. Ca și Chuck Norris, în maternitate, ai citit prospectul, te-ai informat și apoi te-ai scremut să scoți un scâncet, fiind totuși bebeluș, ca să îți dai acordul. E bine că vrei să fi informat, puțin probabil să poți rumega informația când ești străin de acest domeniu. Dar, când ești precaut, stai aștepți, și apoi dacă vezi că vaccinul nu a exterminat omenirea, iei și tu o decizie.
-
Când eram mai mic nu erau nici E-uri, dar acuma mare fiind mă informez. E și o chestie de responsabilitate, atât pt mine cât și pentru cei din jurul meu. Folosesc calculatorul de prin 2000, la scurt timp după am avut și net. Dacă nu ai auzit de internet îți recomand să întrebi de Digi și alții și să vezi ce face, cu se se mânăncă, ce poți să iei bun după el și ce nu. Noi găsim pe el informații foarte utile. La alea neutilele dăm ignor, că sunt destule. Pentru a lua o decizie ne folosim și de el în plan secund pentru că înainte ne folosim mintea. Îți recomand și ție un abonament la net să intri în rând cu lumea să iei decizii în cunoștință de cauză, nu așa la grămadă, cu turma. Nu numai că m-am informat, dar am fost și pe la scoală am luat și bacul, am făcut și facultatea și ca tot omul care judecă, muncesc ca să mă întrețin, și plătesc taxe și impozite pentru țară. Deși acuma, am auzit, că nu se mai prea poartă.
-
Da, e clar că te informezi. E-urile există din cele mai vechi timpuri doar că li se spuneau “aditivi alimentari”. Cam cât ai înțeles despre E-uri cel mult ai înțeles și despre vaccin. Dar din păcate sunt mulți ca tine care-și dau cu părerea într-un domeniu în care nu au nici măcar liceu, darămite facultate, într-un mod critic și cu vehemență, pe baza informațiilor citite pe net și puse cap la cap, cu inteligență. Bănuiesc că în domeniul în care ai facultate excelezi, ești o referință pentru profesioniștii din acel domeniu dar te-ai plictisit și acum te reprofilezi, pentru că, bineînțeles, internetul ți-e Mentor.
-
-
Experimentul lui Milgram: “în orice societate, între 60 şi 70 % dintre indivizi se vor supune întru totul autorităţilor, şi vor crede tot ce acestea vor spune”. A se cugeta asupra acestui lucru, şi mai ales de ce s-a ales procentul de vaccinare dorit, cuprins între 60 – 70 %.
multi profesorei sunt dusi cu pluta care sunt foarte creduli simpatizeaza cu tuta sosoaca si guitatv a lu ghita fugarul infractor.
Ori ce om normal si cat de cat informat e sceptic în privința vecinului nu trebuie să fi profesor pentru asta dar buba sa spart deja si vom afla tot cat de curând si cei cu viruși și vei cu vaccinarea