În perioada 31 august – 11 octombrie 2015 românii pot petrece o vacanţă pe litoralul românesc la preţuri mai mici prin programul „Litoralul pentru toţi”. Programul de reduceri a fost lansat de ANAT, Federația Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) și Asociația Litoral-Delta Dunării (ALDD). Tarifele sunt cuprinse între 159 lei și 605 lei de persoană pe sejur. „Ca şi la ediția precedentă, turiștii beneficiază de o opțiune suplimentară: varianta All Inclusive, care asigură toate cele 3 mese servite în regim bufet, băuturi incluse, acces gratuit la locuri de joacă pentru copii, piscine, șezlonguri și umbrele pe plajă”, se menționează în comunicatul de presă al ANAT.
Tarife
Pentru unităţile de cazare din Constanţa, Mamaia şi Eforie, tarifele standard pornesc de la 205 lei/persoană, pentru şase nopţi de cazare la un hotel de o stea. La un hotel de două stele fără mic dejun tariful este de 235 de lei, iar la un hotel de trei stele – de 265 de lei.
Pentru mic dejun inclus, tariful la un hotel de două stele este de 315 lei/personă, la un hotel de trei stele – 425 de lei/personă, la un hotel de patru stele – 485 de lei/personă şi la un hotel de cinci stele cu mic dejun inclus – 605 lei/personă. Pentru all inclusive, tarifele sunt de 765 de lei/personă la un hotel de trei stele (cinci nopţi de cazare), 875 de lei la un hotel de patru stele şi 985 de lei la un hotel de cinci stele. În staţiunile din sudul litoralului – Costineşti, Olimp, Neptun, Jupiter, Cap Aurora, Venus, Saturn, Mangalia, 2 Mai, Vama Veche, tarifele sunt puţin mai mici, în aceste staţiuni nenexistând pachete all inclusive.
Astfel, pentru şase nopţi de cazare la un hotel clasificat la o stea o persoană va plăti 159 de lei, la un hotel de două stele tariful este de 179 de lei, iar la un hotel de trei stele – 199 de lei. Pentru cei care doresc şi mic dejun, tariful, pentru şase nopţi de cazare cu mic dejun inclus la un hotel de două stele, va fi de 269 de lei, la un hotel de trei stele – 329 de lei, la un hotel de patru stele – 379 de lei şi la un hotel de cinci stele – 469 de lei.
Oferte balneare
Organizaţia Patronatelor din Turismul Balnear Românesc (OPTBR) prelungeşte campania de oferte speciale cu două luni, în perioada 15 septembrie – 15 decembrie 2015. Una dintre oferte „O săptămână de refacere” oferă celor interesaţi de un sejur în staţiunile balneare româneşti un pachet care cuprinde şase nopţi de cazare cu mic dejun sau demipensiune şi două procedurid e tratament pe zi. Pachetul de servicii cuprinde o consultație medicală, la sosire, de aceea sunt necesare recomandarea medicală și adeverința de plată a asigurărilor de sănătate sau copia talonului de pensie. Pentru şase nopţi de cazare cu mic dejun tariful la un hotel de două stele costă 330 de lei, iar la un hotel de trei stele – 360 de lei. Pentru un pachet de şase nopţi de cazare cu demipensiune tariful este de 470 de lei la un hotel de două stele şi 360 de lei la un hotel de trei stele.
Biletul de vacanță poate fi cumpărat numai cu plata integrală, prin intermediul agențiilor de turism membre ANAT din țară. Orice modificare a rezervării anulează reducerea.
O altă ofertă OPTBR prelungită pentru perioada 15 septembrie – 15 decembrie 2015 este „Decada balneară”. Pachetul de servicii cuprinde o consultație medicală, la sosire, de aceea sunt necesare recomandarea medicală și adeverința de plată a asigurărilor de sănătate sau copia talonului de pensie. Cei interesaţi vor beneficia de nouă nopți de cazare cu pensiune completă, tratament – minim şapte zile, câte două proceduri/zi. Tarifele pentru o persoană la un hotel de două stele sunt de 710, iar la un hotel de trei stele – 810 lei. Ofertele se pot procura de la orice agenție de turism din țară sau direct de la prestator.
„Hai la băi” este altă ofertă prelungită de OPTBR în perioada 15 septembrie – 15 decembrie 2015.
Sejurul este de şase zile (cinci nopţi de cazare cu pensiune completă), cinci zile de tratament cu două proceduri pe zi. Tarifele sunt de 625 de lei/personă la un hotel de două stele şi de 750 de lei/personă la un hotel de trei stele.
„Wellness balnear” este o altă ofertă de servicii al OPTBR şi se derulează în perioada 15 septembrie – 15 decembrie 2015. Pachetul cuprinde trei nopți de cazare, două zile demi-pensiune, o masă festivă, acces la piscine, saună, sală de sport, două proceduri tip wellness (masaj sau ședință de întreținere facială, cosmetică). Tariful pentru o persoană/loc este de 625 de lei la un hotel de trei stele şi 650 de lei la un hotel de patru stele.
În programele balneare sunt incluse hoteluri din majoritatea staţiunilor din România. Amintim: Băile Herculane, Olăneşti, Căciulata, Covasna, Slănic Moldova, Vatra Dornei, Băile Felix, Saturn, Eforie, etc.
Citiți principiile noastre de moderare aici!