În vacanţa de vară, fie că merg în zone de agrement sau la rude, la ţară, copiii petrec mai mult timp nesupravegheaţi. Astfel, ei sunt mai expuşi atât la accidente rutiere cât şi ca victime a unor infracţiuni.
Pentru a preveni victimizarea şcolarilor cu vârsta până la 14 ani, poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul IPJ Bihor derulează până la finele lunii, Campania «Vacanţă în siguranţă».
Acţiunile poliţiştilor bihoreni vizează transmiterea de informaţii preventive, inclusiv prin pliante, în cadrul unor întâlniri organizate cu beneficiarii campaniei, inclusiv în şcoli, parcuri, ştranduri, Orăşelul Copiilor, centre de zi pentru copii.
Totodată, se organizează jocuri şi concursuri de evitare a criminalităţii şi se vor viziona filme cu caracter educativ.
Concursuri rutiere
Campania a debutat duminică, în parteneriat cu Centrul Comercial Oradea Shopping City, când poliţiştii CAPC Bihor au organizat în incinta centrului comercial o serie de activităţi rutiere, sub sloganul „Siguranţă pe două roţi”.
Activităţile au constat într-un concurs de îndemânare în conducerea bicicletei, concursul de desene „Desenăm, ne jucăm, circulaţie învăţăm” şi concursul de cunoştinţe în materie de legislaţie rutieră „Fii poliţist pentru o zi”.
Prudenţă online
Totodată, ieri, poliţiştii de prevenire bihoreni s-au întâlnit cu elevii de la Colegiul Naţional „Iosif Vulcan” şi au discutat cu ei despre siguranţa pe internet, cu accent pe avantajele acestuia, pericolele şi riscurile mediului virtual. În plus, s-au dezbătut factorii favorizanţi şi măsurile de protecţie pe care fiecare utilizator trebuie să le adopte pentru a evita victimizarea în mediul online. Copiii au lucrat pe grupe, unii identificând avantajele, iar ceilalţi pericolele internetului.
Cât priveşte delincvenţa juvenilă şi victimizarea minorilor, poliţiştii au prezentat capcanele spre care poate conduce vârsta adolescenţei, teribilismul specific vârstei, influenţa anturajului şi a grupului de prieteni etc..
Următoarele activităţi din Campania „Vacanţă în siguranţă” se vor desfăşura azi, de la ora 09:00 la Liceul cu Program Sportiv „Bihorul”, iar de la ora 10:00, la Şcoala Generală nr. 16 din Oradea.
Citiți principiile noastre de moderare aici!