Preotul Zorel Zima şi soţia acestuia, pedagogul Carmen Zima, le-au întocmit copiilor un program atractiv pentru fiecare zi a vacanţei, presărat cu jocuri, lecturi biblice, discuţii, excursii, sport, dans, petreceri, dar şi activităţi artistice. În cadrul excursiilor, cei ce frecventează oratoriul au ocazia să-şi îmbunătăţească cunoştinţele de cultură generală, dar şi pe cele practice, descoperind obiectivele turistice locale şi regionale, precum: Casa ţărănească din Galoşpetreu, ferma de struţi din Tarcea, Biserica „ruteană” (greco-catolică) şi splendidul castel Karoly din Carei.
Un alt beneficiu al şcolii de vară este socializarea şi legarea de prietenii.
„Copiii reuşesc să descopere, printre altele şi frumuseţea prieteniei. Acest lucru este posibil mai ales datorită faptului că părinţii ne acordă încredere şi susţin, alături de partenerii şi sponsorii noştri, demersul nostru”, arată preotul Zorel Zima.
Citiți principiile noastre de moderare aici!