Duminică, 10 decembrie, în Punctul de Trecere a Frontierei Borș II, judeţul Bihor, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, un bărbat, cetăţean român, la volanul unui automarfar cu semiremorcă, ambele înmatriculate în România. În urma controlului efectuat s-a constatat că în interiorul semiremorcii se află un utilaj agricol marca John Deere.
„După efectuarea verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat faptul că tractorul figurează în bazele de date ca fiind bun căutat pentru confiscare, alertă introdusă de autorităţile din Belgia, în urmă cu o zi înainte de constatare. Bărbatul a declarat faptul că nu are cunoștință despre faptul că tractorul este căutat de autorități”, a transmis purtătorul de cuvânt al ITPF Oradea, comisar șef, Laura Bondar.
Drept urmare, tractorul în valoare estimată de aproximativ 70.000 de euro a fost confiscat, în continuare fiind efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire, iar la finalizare vor fi luate măsurile legale ce se impun.
[eadvert]
Citiți principiile noastre de moderare aici!