USR Bihor observă că, deși e final de an, municipalitatea orădeană nu a mișcat nimic pentru ediția de anul viitor a bugetării participative și a dedus că aceasta ar fi fost suspendată.
„Lipsa de interes a Primăriei Oradea pentru acest demers pare inexplicabilă dat fiind faptul ca orădenii l-au primit cu entuziasm și au demonstrat că au idei și că vor să se implice în modelarea comunității locale. La prima ediție desfășurată au fost depuse 199 de proiecte dintre care au fost validate 42 de proiecte, care au însumat 21 993 voturi exprimate online și direct. La cea de-a doua ediție, au fost depuse cu 55% mai puține proiecte decat în sesiunea anterioară: 91 de proiecte depuse, 52 de proiecte validate ce au întrunit 22 313 voturi”, transmite partidul, printr-un comunicat.
USR Bihor consideră că „încă de la început, demersul s-a desfășurat greoi”, cu multe sincope și arată că a sucombat „în cursul anului 2019, când nu s-a mai organizat nicio sesiune de depunere de proiecte pentru anul viitor. Stadiul de implementare al proiectelor votate și aprobate pentru finanțare în sesiunile anterioare este incert și puțin cunoscut de orădeni”.
Defectuos
Partidul arată că „pe parcursul celor două sesiuni de bugetare participativă, Primaria Oradea a gestionat defectuos întregul demers astfel încât în cea de-a doua sesiune a fost nevoie de prelungirea la aproape 5 luni a termenului de depunere proiecte față de numai o lună, perioada aferentă primei sesiuni. Pe tot parcursul sesiunilor de depunere – evaluare – votare au existat acuze publice de lipsă de transparență a votului online, de vot multiplu sau de vot cu buletine deja marcate cu o anumită optiune”.
USR mai pomenește și acuzele de politizare a bugetării participative – exemplificând cu respingerea proiectului pentru dotarea spațiului public cu defibrilatoare, inițiat din zona PSD, respins la Oradea dar aplaudat masiv și finanțat, în Cluj.
De asemenea, impută municipalității că a încercat să „controleze sistemul în așa fel încât la vot să ajungă proiectele pe care oricum Municipalitatea intenționa să le implementeze (exemplu: parcare la Spitalul Clinic Judetean, modernizare Strand Iosia, etc)”.
„În opinia noastră, acest aspect golește de conținut întreg demersul de bugetare participativă, rolul acestuia fiind tocmai acela de a lăsa o mică parte din puterea de decizie asupra bugetului public în mâna cetățenilor”, arată comunicatul.
Despre cele 20 de proiecte care au fost alese pentru finantare și implementare, USR-iști au știre că „unul singur a fost finalizat, la unul dintre ele s-a renuntat definitiv (reabilitarea fostei Case de Cultura din Podgoria), alte 2-3 proiecte se află în faza de licitație a lucrărilor cu perspectivă de demarare și execuție în anul 2020, iar cele mai multe se află încă în faza de elaborare studii de fezabilitate, studii de oportunitate, realizare PUZ, aprobare indicatori tehnico economici, etc”.
USR Bihor cere, astfel, realuarea de urgență a bugetării participative, demararea unei sesiuni de proiecte pentru 2020, analiza disfuncționalităților constatate după două ediții și remedierea sistemului și amendarea regulamentului, în sensul includerii în comisia de analiză a proiectelor și persoane din afara executivului.
Trimite articolul
XRemunerare micã dupã buget, idee de I.L.Caragiale.