Cornel Popa, Ioan Mang şi Alexandru Kiss au anunţat miercuri că majoritatea în Consiliul Judeţean va fi formată din USL şi UDMR. Preşedintele ales al Consiliului Judeţean, Cornel Popa, nu s-a arătat a fi foarte entuziasmat de înţelegere, însă a invocat necesitatea creării unei stabilităţi la nivelul Executivului CJ Bihor. Atât Popa, cât şi aliaţii săi, Kiss şi Mang au fundamentat această coaliţie de guvernământ la nivel judeţean prin protocolul semnat anul trecut, în februarie, între USL Bihor şi UDMR Bihor, chiar în ajunul Congresului naţional al UDMR. Kiss şi Mang au subliniat faptul că înţelegerea parafată până în 2016 se cerea respectată.
Fără UDMR, USL avea oricum majoritate în CJ Bihor. Cu UDMR, are o majoritate de două treimi.
Dacă la Consiliul Judeţean UDMR şi-a găsit din nou locul la masa Puterii, nu acelaşi lucru se poate spune şi despre Consiliul Local Oradea. De faţă cu primarul Ilie Bolojan, preşedintele UDMR Bihor, Kiss Alexandru, s-a arătat dezamăgit de decizia acestuia, ca USL să formeze majoritatea în CL Oradea fără UDMR. Bolojan a asistat la conferinţa de presă a celor trei lideri de partid, dar nu a luat cuvântul.
Primarul Ilie Bolojan şi (încă) vicepreşedintele CJ Bihor, Dumitru Voloşeniuc au asistat la declaraţiile celor trei preşedinţi, dar nu au scos niciun cuvânt. De altfel, cei doi nici nu au luat loc la prezidiu. Postura celor doi nu e de natură să mire, de vreme ce chiar Kiss a declarat că sunt şanse mici ca UDMR să fie cooptată în continuare de primarul Bolojan la conducerea Oradiei. Voloşeniuc este principalul perdant al înţelegerii USL – UDMR de la Judeţ, deoarece rămâne fără postul de vicepreşedinte. Protocolul USL cere ca un post de „vice” să revină PSD, iar UDMR ar avea celălalt vicepreşedinte. De altfel, Ioan Mang a spus-o clar: CJ Bihor va fi condus cu preşedinte PNL şi vicepreşedinţi PSD, respectiv UDMR. „Cea mai mare pierdere este Dumitru Voloşeniuc, pentru PNL”, a admis Cornel Popa, vizibil mâhnit.
Popa a justificat alianţa cu UDMR prin necesitatea de stabilitate la nivelul Executivului judeţean. Într-un mod oarecum neaşteptat, Popa a trecut în revistă toate construcţiile care au fost vehiculate pentru formarea majorităţii în CJ Bihor. Iată-le: majoritate USL fără UDMR, dar şi fără cele două treimi în plenul CJ; PNL singur şi toate celelalte partide împreună (PSD, UDMR, PDL, PPDD) – variantă catalogată de Popa ca fiind fantasmagorică; varianta 3 era una PNL+PDL, ceea ce, arată Popa „era în totală Opoziţie faţă de Bucureşti”, la fel ca şi varianta PNL+UDMR. Despre majoritatea USL+UDMR, Popa spune că e „cea mai viabilă şi solidă”. Prin această înţelegere, în Consiliul Judeţean va fi o majoritate de 18 consilieri USL plus şapte de la UDMR. Rămân în Opoziţie doar cei şapte consilieri PDL şi cei doi ai PPDD. „Am cumpănit mult înainte să ieşim cu acest punct de vedere. Sigur că pot fi discuţii pro şi contra, dar subliniez că argumentul stabilităţii trebuie să prevaleze înainte de orice”, a declarat Cornel Popa, adăugând că stabilitatea e necesară pentru promovarea proiectelor importante pentru Bihor. Tot stabilitatea majorităţii politice a fost invocată şi ca pavăză împotriva crizei.
Binomul Mang – Kiss
„USL Bihor niciodată nu a făcut afirmaţii că va guverna fără UDMR, pentru că eram conştienţi că avem un protocol cu UDMR. Patru ani de zile s-a colaborat bine în Consiliul Judeţean. Nu ştiu cine a scos această idee, că noi am fi spus în campanie «votaţi-ne, că vom guverna fără UDMR». USL este o uniune de trei partide serioase, care se ţin de cuvânt. Între noi a existat o singură variantă, stabilită în februarie anul trecut”, a declarat şi Ioan Mang, preşedintele PSD Bihor şi co-preşedinte al USL Bihor, alături de Cornel Popa.
„Eu mulţumesc USL-ului că şi atunci când n-are nevoie (de voturile UDMR – n.r.), se ţine de cuvânt. E o chestiune de etică”, a declarat preşedintele UDMR, Alexandru Kiss, cel care va rămâne, cel mai probabil, vicepreşedinte al CJ Bihor. „Consider că UDMR va avea un aport pozitiv pentru dezvoltarea judeţului şi sper că şi la dezvoltarea Oradiei”, a mai spus liderul UDMR Bihor.
Rade cu un ochi, plange cu altul
UDMR si electoratul USL
Citiți principiile noastre de moderare aici!