„Până la urmă, practic ce s-a obţinut a fost mai puţin decât ce ne-am dorit noi (PSD – n.r.) şi mai mult decât ar fi dorit PNL. Noi am fi vrut o listă 1:1”, declară Ioan Mang, preşedintele PSD Bihor, adăugând că lista e „aproape 1:1”. La Oradea, ACD (PNL şi PC) are 10 candidaţi pe posturi eligibile, în timp ce PSD are 6, spune senatorul Mang, care anunţă şi obiectivul USL: „Vrem ca în Bihor PNL, PSD şi PC să obţină mai mult decât ce avem azi”.
Ce se întâmplă cu PC, partidul aliat al liberalilor, în cadrul ACD? „Se mai pot întâmpla multe. Poate domnul Bodea (preşedintele PC Bihor – n.r.) se decide să candideze independent”, enunţă liberalul Dumitru Voloşeniuc, actual vicepreşedinte al CJ Bihor. Totuşi, Voloşeniuc crede că „PC are anumiţi oameni în teritoriu care sunt buni. Având între 0,5 şi 2,5%, practic PC-ul intră în marja de eroare. Dar să nu minimalizăm oamenii, sunt colegii noştri din ACD”. Reprezentantului PC, Traian Bogdan, i se va asigura un loc eligibil pentru CJ, susţine Voloşeniuc.
Chiar dacă nu s-a stabilit încă lista candidaţilor PNL pentru CJ Bihor, Dumitru Voloşeniuc a făcut publice câteva nume din această viitoare listă, care începe chiar cu numele său, ca reprezentant al zonei Aleşd. Al doilea nume al liberalilor pentru zona Aleşd este cel al lui Ovidiu Morcan – actual preşedinte al FC Bihor. Alte propuneri liberale sunt şi azi consilieri judeţeni: Florin Birta şi Marius Chipurici (Oradea), Ovidiu Bezi (Marghita). Pentru zona Salonta, va candida Ioan Sala. Şi actualii consilieri judeţeni Traian Bulzan (Beiuş) şi Viorel Pop (Ştei) s-ar putea regăsi pe listă.
Dincolo, la PSD, Ioan Mang i-a pomenit deja pe următorii pentru Consiliul Judeţean: Dan Derșidan, de la Valea lui Mihai, Leontin Ciordaş (Suplac), Călin Maghiar (Popeşti), Valentin Butişca (Ştei), Emilian Pavel (Oradea), Traian Costa (Oradea), Ovidiu Copil (Hidişel – Sânmartin – Lăzăreni), Florin Bogdan (Săcueni), Dumitru Gherman (Bratca), Anamaria Tiron (Ceica), Nicolae Boiţ (Salonta), Marius Rotar, Cosmin Dumea (Marghita).
De pe listă lipseşte Mihai Bar, actualul consilier judeţean PSD, fost preşedinte PSD Bihor şi CJ Bihor.
Călin Corpaș
Citiți principiile noastre de moderare aici!