Astfel, la alegerile parlamentare de pe 9 decembrie, alegătorii vor primi două buletine de vot, pentru Camera Deputaţilor şi Senat, în care formaţiunile politice vor apărea în următoarea ordine: Uniunea Socială Liberală (USL); Alianţa România Dreaptă (ARD); Uniunea Democrată a Maghiarilor din România (UDMR); Partidul România Mare (PRM); Partidul Poporului – Dan Diaconescu (PPDD); Partidul Popular al Maghiarilor din Transilvania (PPMT). În continuare, pe buletinele de vot vor apărea formaţiunile ce reprezintă celelalte minorităţi naţionale. Conform legii, candidatul independent în Colegiul 5 Ceica, Gheorghe Noane, va apărea pe ultima poziţie de pe buletinul de vot, a 25-a.
Tragerea la sorţi a fost împărţită în trei. Mai întâi s-a tras la sorţi ordinea pentru cele trei formaţiuni politice parlamentare (USL, ARD, UDMR). După aceea s-a tras la sorţi ordinea pentru cele trei partide neparlamentare (PRM, PPDD, PPMT), iar procedura s-a încheiat cu formaţiunile ce reprezintă minorităţile naţionale.
Citiți principiile noastre de moderare aici!