Aria precipitaţiilor va fi destul de extinsă atât în primele zile ale acestei săptămâni, cât mai ales după data de 12 februarie, se menţionează în prognoza publicată, luni, de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).
În Crişana, vremea va fi deosebit de caldă în decursul acestei săptămâni, când valorile medii ale maximelor se vor încadra între 12 şi 17 grade, iar cele ale minimelor între 4 şi 7 grade. După 12 februarie, vremea va intra într-un proces de răcire, urmând astfel ca, până la sfârşitul celei de-a doua săptămâni de prognoză, să se înregistreze medii ale maximelor de 3 – 4 grade şi ale minimelor în jurul a -4 grade. Probabilitatea pentru precipitaţii va fi ridicată în primele două zile ale intervalului, apoi din nou începând cu data de 12 februarie.
În Banat, cu variaţii în general uşoare de la o zi la alta, în intervalul 5-12 februarie vremea va fi deosebit de caldă, valorile medii ale maximelor urmând a se încadra între 14 şi 18 grade. Ulterior zilei de 12 februarie, vremea va intra într-un proces de răcire, astfel încât până la sfârşitul celei de-a doua săptămâni de prognoză se estimează maxime de 3 – 4 grade, în medie regională. Minimele vor avea un parcurs similar cu cel al maximelor; în intervalul 5 – 12 februarie vor fi mult mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă şi se vor încadra între 3 şi 8 grade, iar ulterior nopţii de 12 februarie şi până la sfârşitul intervalului de prognoză vor scădea până spre o medie de -3 grade. Probabilitatea pentru precipitaţii va fi mare în ziua de 5 februarie, apoi va fi în creştere începând cu 12 februarie.
În Transilvania, regimul termic va fi unul ridicat, până pe 12 februarie, când se vor înregistra valori medii ale maximelor cuprinse între 9 şi 16 grade. Ulterior, vremea va intra într-un proces de răcire, urmând astfel ca până la sfârşitul celei de-a doua săptămâni de prognoză, maximele să scadă până spre valori medii în jurul a două grade. Valorile medii ale minimelor vor fi mai ridicate decât normele climatologice ale acestei perioade în intervalul 5- 13 februarie şi vor fi cuprinse între un grad şi patru grade, după care vor scădea treptat până la sfârşitul intervalului de prognoză, până spre -5 grade. Probabilitatea pentru precipitaţii va fi ridicată în primele două zile ale intervalului şi, din nou, începând cu data de 13 februarie.
În Maramureş, vremea va fi mai caldă decât în mod normal, în intervalul 5-12 februarie, când se vor înregistra valori medii ale maximelor cuprinse între 11 şi 16 grade. După 12 februarie, vremea va intra într-un proces de răcire, iar până la sfârşitul celei de-a doua săptămâni de prognoză, maximele vor scădea până spre valori medii de 2 – 3 grade. Valorile medii ale minimelor vor fi mult mai ridicate decât normele climatologice ale perioadei, în intervalul 5 – 13 februarie, şi vor fi cuprinse între 4 şi 6 grade, apoi acestea vor fi în scădere până la finalul analizat, când se vor înregistra valori medii în jurul a -4 grade. Probabilitatea pentru precipitaţii va fi ridicată luni şi marţi (5 şi 6 februarie), precum şi în zilele de 8 şi 9 februarie, însă din nou după data de 13 februarie.
În Moldova, timp de o săptămână (5-12 februarie) se vor consemna valori medii ale maximelor cuprinse între 12 şi 18 grade. Mai târziu, vremea va intra într-un proces de răcire. Astfel, până la sfârşitul celei de-a doua săptămâni de prognoză, maximele vor scădea până spre valori medii în jurul a 2 grade. Valorile medii ale minimelor vor fi mult mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, în intervalul 5- 13 februarie, şi vor fi cuprinse între un grad şi 7 grade, apoi vor scădea treptat până la sfârşitul intervalului, spre -5 grade. Probabilitatea pentru precipitaţii va fi ridicată în prima zi a intervalului şi, din nou, începând cu data de 13 februarie.
În Dobrogea, până luni, 12 februarie, valorile medii ale maximelor se vor încadra între 15 şi 17 grade, iar cele ale minimelor între 4 şi 9 grade. Ulterior, vremea se va răci, iar maximele vor scădea spre valori medii de 4 – 5 grade, în timp ce minimele ajung la -1 grad. Probabilitatea pentru precipitaţii va creşte începând cu data de 13 februarie.
În Muntenia, vremea va fi deosebit de caldă, iar în perioada 5 -12 februarie, valorile medii ale maximelor se vor încadra între 16 şi 18 grade, iar cele ale minimelor între 3 şi 7 grade. De la începutul săptămânii viitoare, regimul termic va intra într-un proces de răcire, astfel încât până la sfârşitul celei de-a doua săptămâni de prognoză, maximele vor scădea spre valori medii de 4 – 5 grade, iar minimele până în jurul a -3 grade. Probabilitatea pentru precipitaţii va creşte începând cu data de 13 februarie.
În Oltenia, valorile medii ale maximelor vor fi mari pentru această perioadă, iar până pe 12 februarie se vor încadra între 15 şi 19 grade. De asemenea, minimele vor oscila între 3 şi 5 grade. După data de 12 februarie, vremea va intra într-un proces de răcire, astfel încât până la sfârşitul celei de-a doua săptămâni de prognoză, maximele vor scădea spre valori medii de cel mult 6 grade, iar minimele până în jurul a -3 grade. Probabilitatea pentru precipitaţii va fi mai ridicată la începutul intervalului, apoi din nou începând cu data de 13 februarie.
La munte, regimul termic va fi ridicat, în intervalul 5-12 februarie, când valorile medii ale maximelor se vor încadra între 3 şi 8 grade, iar cele ale minimelor între -2 şi 2 grade. De săptămâna viitoare (din 12 februarie) vremea va intra într-un proces de răcire, iar maximele vor scădea spre valori medii de 4 grade, în timp ce minimele până în jurul a -10 grade. Probabilitatea pentru precipitaţii va fi mai ridicată la începutul intervalului, apoi din nou începând cu data de 12 februarie. AGERPRES/
Citiți principiile noastre de moderare aici!