Potrivit proiectului de revitalizare a Cetăţii Oradea, vor fi reabilitate şi repuse în circuit corpurile A, G, H, I, K, L, M şi P, care vor adăposti Muzeele Cetăţii, Pâinii, Lapidarium cu instrumente de tortură a condamnaţilor din Evul Mediu, Strada Breslelor, Consorţiul Cultural şi un Multiplex Cultural (Centru de informaţii europene şi birouri administrative). În clădirea Muzeului Pâinii vor fi cuplate: un restaurant, ateliere meşteşugăreşti de prelucrare a metalelor, tâmplărie şi mobilier, lăcătuşerie, olărit şi sticlărie tradiţionale. Proiectul mai prevede finalizarea cercetării şi descărcării de sarcină arheologică, introducerea infrastructurii de electricitate, internet, telefonie şi realizarea iluminatului arhitectonic. În proiect mai sunt prevăzute alei, drumuri şi spaţii verzi.
Per total se vizează consolidarea, conservarea, restaurarea şi refuncţionalizarea unei suprafeţe de 1,3 hectare de construcţii, adică 190 de încăperi şi 1,3 hectare suprafeţe exterioare.
Odată restaurată, Cetatea Oradea este considerată un obiectiv major în strategia turistică a municipalităţii.
Direcţia Management Proiecte cu Finanţare Internaţională mai elaborează acum un proiect pentru etapa a II-a a revitalizării Cetăţii şi înfiinţarea arheoparcului „Sanctus Ladislau” care va mai cuprinde Biserica cu Lună, Biserica Sf. Nicolae, Pasajul Vulturul Negru şi Pasajul Madach. Acest proiect va fi depus tot prin Programul Operaţional Regional, la un cost estimat la 64.500.000 lei (circa 15 milioane de euro).
C.H.
Citiți principiile noastre de moderare aici!