Polițiștii de frontieră orădeni au prins un urmărit general în timp ce încerca să intre în țară călătorind într-un autocar.
Duminică dimineața, la ora 08.48, la Punctul de Trecere a Frontierei Borş s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, călătorind ca pasager într-un autocar, care circula pe relaţia Italia-Ungaria-România, cetăţeanul român Ionuţ Andrei M., în vârstă de 28 de ani, domiciliat pe raza judeţului Botoşani.
„Cu ocazia controlului specific, poliţiştii de frontieră au constatat că tânărul era căutat de autorităţile din România, acesta având de executat o pedeapsă privativă de libertate de 3 ani, o lună şi 10 zile, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat”, a declarat comisar şef la Poliția de Frontieră, Bondar Laura Beatrice.
Ceilalți urmăriți general au fost prinși în timp ce încercau să treacă granița pe la Nădlac II – Csanadpalota.
Citiți principiile noastre de moderare aici!