Originar din localitatea Talpoș, Aurel Lăcătuș a fost prins de polițiștii Secției nr. 9 de Poliție Rurală Cefa în după-amiaza de luni, 3 iunie, puțin după ora 17:00, în Arpășel.
„Autoritățile judiciare franceze au emis pe numele acestuia un mandat european de arestare, fiind bănuit de comiterea infracțiunii de tentativă de omor, pe teritoriul Franței”, se arată într-o informare a Poliției Bihor.
Lăcătuș este suspectat că, pe data de 5 decembrie 2023, în timp ce se afla în localitatea Coignières, a fost implicat într-o altercație violentă cu un alt român. În urma acesteia, victima sa ar fi suferit răni grave, iar bihoreanul a fost acuzat de tentativă de omor.
[eadvert]
Nefiind găsit, el a fost dat în urmărire europeană de către autoritățile judiciare franceze. După ce a fost prins, poliţiştii Compartimentului Urmăriri – Serviciul de Investigaţii Criminale l-au prezentat pe Aurel Lăcătuș unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, care a emis pe numele său o ordonanță de reținere pentru 24 de ore.
În cursul zilei de marți el va fi prezentat la Curtea de Apel Oradea, cu propunere de arestare provizorie, în vederea predării către autoritățile judiciare din Franța.
”Schimbul de date şi informaţii a fost realizat prin Biroul Sirene – Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională”, se mai precizează în informarea Poliției bihorene.
Citiți principiile noastre de moderare aici!