Șoferul, în vârstă de 50 de ani din Timișoara, este bănuit că, marți în jurul orei 19:10, în timp ce conducea un autoturism, la intersecția străzii Piața Cetății cu strada Ion Ghica din municipiul Oradea, a acroșat o femeie de 52 de ani, din Husasău de Tinca. Conform ofițerului de presă al IPJ Bihor, Ioana Lascău, femeia „se angajase în traversarea carosabilului, pe marcajul pietonal semnalizat corespunzător”. Șoferul a părăsit locul accidentului fără încuviințarea poliției.
Șoferul era băut
Polițiștii orădeni s-au mobilizat exemplar și au reușit să îl oprească pe șofer în zona intersecției de lângă magazinul Crișul. În urma testării cu aparatul etilotest, s-a constatat că șoferul prezenta o concentrație alcoolică de 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat. „La solicitarea legală a poliţiştilor, acesta a refuzat recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei”, mai precizează Ioana Lascău.
Timișoreanul a fost reținut pentru 24 de ore în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.
Victima accidentului a suferit leziuni ușoare și a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale.
Citiți principiile noastre de moderare aici!