La începutul acestei luni, în Şuncuius a avut loc o nouă ediţie a STEAMM – Stagiul de Tehnica Speologiei Alpine – TSA 1 şi Medicină Montană, la care au fost instruiţi 10 medici şi asistenţi medicali angajaţi în serviciile de urgenţă SMURD din Bihor şi Mureş.
Stagiul a avut loc în intervalul 3-9 iunie, primele zile fiind alocate pregătirii tehnice, la faleza din Şuncuiuş, după care acţiunea s-a mutat în trei peşteri verticale din Munţii Pădurea Craiului – Bătrânului, Cacii şi Peştera cu Ferigi, spune coordonatorul acţiunii din partea Salvamont Salvaspeo Bihor, Lucian Nistor. „Dificultăţile au fost atât de natură fizică, cât mai ales psihică şi, cu un eferort demn de admirat, au fost depăşite de toţi participanţii. În timpul orelor petrecute în subteran, pe lângă exersarea noţiunilor specifice de progresie pe coardă s-au discutat şi analizat aspectele particulare în caz de accident, rolul şi locul echipei medicale în mediul speleal, conduita şi paşii ce trebuie urmaţi”, transmite Serviciul Judetean Salvamont-Salvaspeo Bihor.
Stagiul a fost organizat de Asociatia SARTISS – Search And Rescue Team In Special Situations, sub patronajul ARES – Asociaţia Romană de Educaţie Speologică, în parteneriat cu SMURD Bihor şi Serviciul Judeţean Salvamont – Salvaspeo Bihor care, în urma implementării proiectului romano-elveţian, a putut furniza întregul echipament individual şi o parte din echipamentul colectiv folosit la acest stagiu.
Citiți principiile noastre de moderare aici!