Voluntarii s-au pus la punct cu ultimele reglementări legislative din domeniu şi au clarificat subiecte legate de managementul situaţiilor de urgenţă la nivelul primăriilor, instituţiilor şi operatorilor economici din judeţ. La întâlnirea cu şeful ISU Bihor, generalul de brigadă, dr. Baş Ioan, adjunctul lui, col. Temian Gavril şi patru ofiţeri specialişti de la ISU Bihor, reprezentanţii serviciilor voluntare de urgenţă au analizat şi “aspectele negative rezultate în urma acţiunilor preventive desfăşurate la nivelul acestora”, a transmis lt. Camelia Roşca, purtător de cuvânt la ISU Bihor.
Cei prezenţi au stabilit şi prezentat la aceeaşi întâlnire şi măsurile de prevenire a incendiilor specifice sezonului de iarnă dar şi cele de informare a cetăţenilor referitoare la riscurile la care se expun prin folosirea incorectă a instalaţiilor de încălzire. Urgentiştii transmit că principalele cauze ale producerii incendiilor din timpul iernii sunt defecţiunile la coşurile de evacuare a fumului, necurăţarea lor sau amplasarea incorectă a acestora faţă de materialele combustibile, utilizarea mijloacelor de încălzire defecte, improvizate precum şi nesupravegherea acestora.
O.Ş.
Citiți principiile noastre de moderare aici!