Două săptămâni, cât timp Guvernul a decis să fie vacanţă pentru bugetari, în Sănătate se va lucra în regim de gardă. Mai multe spitale şi unităţi medicale vor fi deschise pentru cei ce vor avea probleme cu sănătatea.
Urgenţele
Serviciul Judeţean de Ambulanţă şi/sau SMURD pot fi solicitate, pentru urgenţe medico-chirurgicale, gratuit din orice reţea de telefonie fixă sau mobilă, la Numărul Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112. Ambulanţa Pelican, poate fi solicitată la numărul de telefon 0259-962, va deservi cazurile urgente în perioadele sărbătorilor.
Structurile de primiri urgenţe (camerele de gardă, compartimente şi unităţi de primiri urgenţe) din cadrul spitalelor publice au o activitate permanentă, în conformitate cu planificarea medicilor în cadrul turelor de gardă.
Pentru unele analize
Pentru perioada menţionată, unităţile sanitare cu paturi au raportat la DSP Bihor, în cadrul evaluării efectuate recent, că asigură în anumite zile servicii de laborator şi servicii radiologice. Astfel, la Spitalul “Dr. Pop Mircea” Marghita va fi program normal de lucru în zilele de 27 şi 31 decembrie 2013 şi în ziua de 3 ianuarie 2014. La
clinica de obstetrică şi ginecologie Euclid Oradea (unitate privată) se asigură continuitatea asistenţei medicale prin gărzi la domiciliu în specialităţile obstetrică-ginecologie, neonatologie şi ATI. La Spitalul Pelican (unitate privată) se asigură permanenţa serviciilor clinice, de imagistică medicală şi pentru analize de laborator prin gardă la domiciliu.
La Spitalul Orăşenesc Ştei se va lucra în 30, 31 decembrie 2013 şi 6 ianuarie 2014 pentru laboratorul de radiologie şi imagistică medicală (între orele 8:00 şi 14:00) şi pentru laboratorul de analize medicale (între orele 8:00-15:00). La Spitalul Municipal “Ep. N. Popovici” din Beiuş se asigură servicii de analize medicale pentru cazurile de urgenţă cu cadre medii prezente la laborator şi cadre superioare prin gardă la domiciliu. Tot aici, serviciile de imagistică medicală sunt asigurate de cadre medii prezente permanent iar medicul numai în zilele lucrătoare, atenţionează inspectorii sanitari de la Direcţia de Sănătate Publică Bihor.
La Spitalul Municipal Salonta se asigură în zilele de 24, 27, 30, 31 decembrie 2013 şi 6 ianuarie 2014 servicii de radiologie şi imagistică medicală (între orele 8:00 şi 14:00) şi servicii de analize medicale de laborator (între orele 7:00-14:00).
La Spitalul de Psihiatrie Nucet se asigură în zilele de 24, 27, 30, 31 decembrie 2013 şi 3 ianuarie 2014 servicii de radiologie şi imagistică medicală (între orele 15:00 şi 18:00) şi servicii de analize medicale de laborator (între orele 7:00-14:00). Spitalul Clinic C.F. Oradea se asigură servicii de laborator în zilele de joi, 26.12.203 şi 2.01.2014 prin gardă la domiciliu şi sâmbătă, 28.12.2013 şi 4.01.2014 cu personal în cadrul laboratorului.
Spitalul Orăşenesc Aleşd asigură analize de laborator pentru cazurile prezentate la camera de gardă printr-un analizor automat care efectuează setul minim de analize. Inspectorii sanitari atenţionează însă că unitatea nu asigură servicii de radiologie în perioada menţionată.
Spitalul de Recuperare Medicală Băile-Felix asigură servicii de radiologie şi imagistică medicală în zilele de 24, 27 şi 31 decembrie şi 3 ianuarie 2014 între orele 8:00-14:00 şi în ziua de 30.12.2013 între orele 11:00-17:00. Serviciile de analize medicale de laborator sunt asigurate între orele 7:00-14:00 în zilele de 24,27, 30 şi 31 decembrie 2013 şi 3 ianuarie 2014.
– Spitalul Judeţean Oradea şi Spitalul “Dr. Gavril Curteanu” Oradea asigură servicii de radiologie şi imagistică medicală şi analize de laborator în mod permanent prin linii de gardă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!