Oradea este al șaselea oraș în care va poposi Urban Playfield, festivalul sporturilor luate în joacă pentru cei mici și cei mari. Până acum, Urban Playfield a fost la Alba Iulia, Cluj-Napoca, Brașov, Timișoara și Iași.
„Ai dreptul la joacă. Indiferent cine ești, ce vârstă ai, ce condiție materială, ai dreptul și libertatea de a te juca. Nu lăsa jobul, grijile, temele, să-ți fure bucuria jocului. Vrem să iei în serios joaca. Să descoperi lumea și pe tine, în joacă. Șotron, elastic, baschet, tenis, biliard, joaca 1 la1, cu prietenii, în familie, ideea e să ai zilnic un moment respiro fără miză aparentă, doar pentru tine și conexiunea ta cu ai tăi. E un moment bun să învățăm cum e să ai succes pornind în joacă”, spun organizatorii.
Cetatea Oradea va fi transformată, pentru două zile, în locul ideal de joc, distracție și mișcare. Evenimentul va avea loc în 24-25 august și va aduce o varietate de activități sportive și divertisment, de la volei, tenis, baschet, badminton, până la tenis de masă, fotbal și jocuri distractive precum cornhole, X și 0 sau fussball. Nu va lipsi un mare turn de escaladă cu mai multe fețe de cățărare pentru cei mici.
„Avem o sumedenie de activități pline de energie în Urban Playfield, pentru toate vârstele. Descoperim împreună distracția prin mișcare, dar și spațiile dragi din orașele țării. Cetatea Oradea este un loc plin de istorie și cu o mare însemnătate pentru comunitatea locală. Acum, că este renovată, vrem să ajutăm și noi la oferirea unei semnificații cât mai mari a acestui loc special și să arătăm oamenilor cât de multe pot să facă într-un spațiu urban, la ei acasă”, spune Mirel Alexa, organizator Urban Playfield.
Pe lângă zonele de joacă și de sport diverse care vor fi amenajate, în cadrul evenimentului va fi pregătită și o scenă pe care vor avea loc demonstrații sportive de zumba, judo, karate, dans hip-hop și balet, precum și concursuri cu premii surpriză. Accesul la toate activitățile este gratuit, iar evenimentul se va desfășura între orele 10:00-21:00.
Urban Playfield Oradea este susținut de Primăria Municipiului Oradea, Visit Oradea și Cetatea Oradea.
PROGRAM:
Sâmbătă, 24 august
11:00-12:00 Morning boost with Carrefour
13:00-14:00 DJ Set
Activități ale cluburilor sportive locale
17:00-18:00 Concurs ștafetă JOACĂ 1:1
Activități ale cluburilor sportive locale
Duminică, 25 august
11:00-12:00 Morning boost with Carrefour
13:00-14:00 DJ Set
Activități ale cluburilor sportive locale
17:00-18:00 Concurs ștafetă JOACĂ 1:1
Activități ale cluburilor sportive locale
Trimite articolul
Xnoi nu ne lasam copii nostri la asa ceva
se stie ca sunt din aia rai