ACTUALIZARE 15:30. Potrivit ABA Crișuri, au fost prelevate trei probe de apă: amonte de zona cartierului Prima Nufărul, din zona gurii de evacuare din cartier precum și amonte de podul rutier E671 din zona Calea Aradului și s-a stabilit ca măsură supravegherea conductelor pluviale.
„Pentru scoaterea peștilor morți din albie am intervenit cu două formații de lucru. O formație a intervenit pe tronsonul cuprins între podul rutier din Calea Aradului și podul rutier din cartierul Cantemir, iar a doua echipă pe tronsonul Cantemir și zona Prima-Nufărul. În total s-au recoltat 30 de kg de pești morți din apa pârâului“, transmite ABA Crișuri.
Știre inițială
Luni, internauții anunțau, din nou, că în pârâu din Oradea zac mai mulți pești morți.
„Azi, 07.10.2024, pe frumosul pârâu termal Peța, în luciul de apă sau vegetația mărginașă, se observă o multitudine de pești, și amfibieni morți, semn ca din nou, acest pârâu a fost contaminat (poluat). Nu știm dacă accidental sau intenționat s-a ajuns în această situație, dar un lucru este cert: fauna acestui pârâu a fost vast afectată. Acest eveniment nu este singular în Oradea și evident pe acest pârâu, dat fiind faptul ca tot în anul curent, mai exact în luna martie, a mai existat un asemenea eveniment neplăcut pe acest pârâu“, a scris orădeanul Alexandru Berar pe pagina sa de Facebook.
În cursul zilei de marți, reprezentanții ABA Crișuri și cei ai Gărzii de Mediu s-au prezentat la fața locului pentru a vedea locul și cauzele acestui incident. Potrivit surselor de la fața locului, peștii ar fi morți de câteva zile având în vedere mirosul puternic și starea de putrefacție în care se aflau aceștia.
Se pare că poluarea ar fi din cauza unei degajări cu apă menajeră din zona blocurilor Prima din cartierul Nufărul.
„În urma sesizării, echipa ABA Crișuri este pe teren. În prezent, inspectorii verifică scurgerile pluviale iar personalul din laborator prelevează probe de apă din pârâul Peța din mai multe puncte de pe tronsonul pod rutier Ioșia- cartier Prima Numărul“, a transmis pentru Bihon.ro purtătorul de cuvânt al Administrației Bazinale de Apă Crişuri, Anca Mihociu.
Știre în curs de actualizare…
Trimite articolul
Xtrist 🙁
la OTL noaptea lasa apa murdara in peta de ani de zile si nu face nimeni nimic ca este a casei
au deversat pe onestilor din containere subterane cu fenoli si au avariat conductele de apa sa spele 4 luni de zile , 2 ani a fost in aer de iti usca ..si voi va mirati ca omoara pesti ? bine ca va lasa sa suflati .
Peta trebuie intubata si gata, facut parcari eficiente deasupra. Asa nu se mai plange nimeni de animale, pesti, pisici,caini. Alea sunt in padure, mars in padure