Șoferul autocamionului a reușit să tragă mastodontul într-o parcare de pe marginea drumului și a reușit să decupleze remorca de capul tractor. Acesta a încercat să stingă flăcările cu extinctorul din dotare, însă flăcările au cuprins în totalitate partea din spate a remorcii.
„Pompierii militari au localizat și lichidat incendiul, care se manifesta la roțile din spate ale autocisternei, în aproximativ cinci minute, reușind să împiedice propagarea flăcărilor”, a transmis purtătorul de cuvânt al ISU Bihor, Locotenent-colonel Camelia Roșca.
În urma evenimentului au ars trei anvelope din partea din spate a autocisternei.
Din fericire, nu au existat persoane rănite.
Trimite articolul
XDracu să își bage ceva în sistemul de frânare neîntreținut. Pe Borșului azi dimineață am văzut urme cum o roată de la un camion s-a blocat și se poate vedea unde a explodat anvelopa, dar profesionistul s-a dus mai departe. Nu a sesizat nici fumul (drumul e iluminat și noaptea), nici explozia (pe partea stângă), zici că era surd și orb. Manelel să meargă cât mai tare și viteză să fie.
Putea sa puna furtunul la cisterna si sa stinga focul cu adblue
-
Adica sa dea cu adblue sa ia foc mai tare sau sa explozede, bravo, asa e cand tii cu PZD, propaganda stinge focul cu kerosen