În seara zilei de luni, 05 februarie, pompierii militari bihoreni au acționat pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o gospodărie situată în localitatea Sânmartin, reușind să salveze locuința lipită de construcția în flăcări.
„În urma apelului primit prin Sistemul Unic 112, în jurul orei 19.10, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana” al judeţului Bihor a mobilizat cu operativitate, la adresa indicată de apelant, trei echipaje de stingere din cadrul Gărzii de Pompieri 1 Mai și Detașamentului 1 Oradea, cu trei autospeciale de lucru cu apă și spumă, precum și un echipaj de pompieri paramedici din cadrul Detașamentului 2 Oradea, cu ambulanța SMURD a subunității”, a transmis purtătorul de cuvânt al ISU Bihor, Locotenent-colonel Camelia Roșca.
Pompierii au localizat și lichidat incendiul, care se manifesta violent și generalizat la un garaj, în aproximativ 20 de minute, reușind să împiedice propagarea acestuia la locuința lipită de construcția în flăcări și să salveze astfel bunuri de o valoare considerabilă.
[eadvert]
După stingerea incendiului, echipajele de pompieri au continuat să acționeze la fața locului pentru căutarea focarelor ascunse și înlăturarea efectelor negative ale evenimentului, până în jurul orei 23.50, mai transmite sursa menționată mai sus.
Ca urmare a producerii evenimentului, au ars acoperișul garajului, pe o suprafață de circa 40 de metri pătrați, centrala termică electrică, amplasată în interiorul construcției și alte bunuri depozitate în garaj.
Cercetările efectuate la fața locului au indicat faptul că incendiul a fost, cel mai probabil, provocat de centrala termică defectă sau neizolată corespunzător.
Din fericire, nu au existat persoane rănite.
Casa în cauză se află peste drum de casa primarului Cristian Laza.
Citiți principiile noastre de moderare aici!