UPDATE 1! Conducerea OTL a anunțat joi dimineață că greva s-a anulat, iar mijloacele de transport în comun vor circula normal: „Nu le-am dat nimic în plus, ne-am înțeles între noi. Dacă unu nu iese pe traseu, înțelegerea pică”, a declarat pentru Bihon.ro directorul OTL, Mircea Pop.
UPDATE! Sindicaliștii OTL și conducerea OTL nu a ajuns la un numitor comun, însă discuțiile vor fi reluat joi dimineața de la ora 09:00. În funcție de rezultatul acestei negocieri, angajații OTL vor decide dacă vor intra în grevă de avertisment pe parcursul zilei de joi.
Sindicaliștii OTL anunță că joi, 22 februarie, începând cu ora 13:00, vor intra în grevă de avertisment în cazul în care la ședința de mediere de miercuri nu vor cădea de acord cu conducerea societății.
Potrivit Virgil Mânz, liderul de sindicat OTL, angajații cer măriri salariale de 12% și păstrarea contractului colectiv de muncă neschimbat, așa cum este acuma. Anul trecut au plecat de la OTL în jur de 50 de angajați, 24 concediați, iar restul în pensie sau de bună voie.
Conducerea le oferă o creșteră cu puțin peste 3% și vrea să renegocieze zilele de concediu, în condițiile în care cei cu vechime mare au 33 de zile libere. OTL dorește să le răscumpere și oferă, în funcție de vechime, în jur de 50-100 de lei pe ziua de concendiu transformată în zi de lucru. Majoritatea angajaților OTL nu sunt interesați de această ofertă și doresc să își mențină zilele de concediu.
Concluzia lui Mânz este că „OTL vrea să reducă din personal”.
Miercuri după-masa va avea loc o nouă ședință de mediere între sindicaliști, OTL și ITM Bihor, iar în cazul în care condițiile angajaților nu vor fi împlinite se va intra în grevă de avertisment.
În primă fază, greva va avea loc joi, timp de două ore, între 13:00 – 15:00, atunci când niciun mijloc de transport în comun al OTL nu va circula.
În cazul în care nici după această grevă de avertisment nu se vor înțelege la negocieri, sindicaliștii OTL precizează că vor intra în grevă generală, aceasta urmând a fi anunțată cu 48 de ore înainte.
Citiți principiile noastre de moderare aici!