UPDATE! Reprezentanții ERA Park ne-au transmis sâmbătă dimineața că s-a luat decizia reducerii programului de funcționare. Începând de luni, 16 martie, programul ERA Park va fi de la 12:00 – 20:00, iar programul Carrefour va rămâne neschimbat, 08:00 – 22:00.
Reprezentanții Lotus Center au luat măsuri împotriva răspândirii coronavirus și au modificat programul de funcționare al centrului comercial. Noul program intră în vigoare începând de luni, 16 martie. Programul normal de funcționare era 10:00 – 22:00.
ERA Park, program normal
Reprezentanții ERA Park au decis să nu schimbe program, însă anunță măsuri speciale.
„Centrul comercial a dispus o serie de măsuri precum: montarea unor dozatoare cu dezinfectant în toaletele centrului comercial, precum și în zona restaurantelor, intensificarea intervalului de igienziarea a zonelor puternic circulate (toalete, zone de relaxare, restaurante și cafenea, mânerele de la uși), dezinfectarea constantă a zonelor intens circulate, plasarea mesajelor de informare cu privire la măsurile necesare pentru prevenirea și combaterea infecțiilor cu noul coronavirus”, transmit reprezentanții ERA Park.
ERA Park Oradea monitorizează permanent evoluția situației actuale și, până la apariția unor eventuale directive venite din partea autorităților, centrul comercial funcționează conform programului normal, luni – duminica, între orele 09:00 – 21:00.
Trimite articolul
XLa păcănele ii non-stop! La cati prosti a confirmat virusu’ vietii, e singura afacere ce prospera!
-
Informatia e utila in schimb cel care a gandit acest titlu e un tampit. Cum poti mă autoru’ lui peste sa profiti de o tragedie la nivel mondial cu un astfel de titlu. Puscaria o meriti pentru generare de panica si stiri false, ma refer strict la titlu!
-
O sa moara lumea de foame nu de virus, ca daca nu mai munceste nimeni de unde sa vina banii? Apoi dupa un timp nu o sa mai fie nici de lucru. O sa se apuce lumea de dat in cap unul la altul dupa atata amar de izolare.
Virusul asta a pornit din China, a ajuns in Germania, cateva cazuri, apoi in Italia. Au murit cateva mii de oameni si s-au pierdut pana acuma peste 20 de mii de miliarde de Euro. S-a ridicat cineva sa arate cu degetul spre China sau chiar sa ceara despagubiri pentru ca China nu este la prima abatere? Nu. Dimpotriva, au aparut pe retele sociale tot felul de montaje cu harti facute din eroi chinezi cu stea care ajuta Italia, asa, stil comunist, si cumca Italia iubeste China, inimioare. Pentru ce? Pentru virusul care a cauzat mii de morti + economia Italiei facauta praf? Cata prostie!!!
Au mai aparut pe retele sociale tot felul de laude la adresa Chinei, ca ei au priceput smecheria, au intors jocul, si au profitat imens de pe urma virusului: au cumparat o mare parte a firmelor straine care produc in China. Pai, probabil ca asta a si fost scopul pentru care a fost lansat virusul asta si pericolul cel mare este ca nu cumva sa puna mana pe toata Europa, fratia rosie din Peking, Moscova si Berlin. Sa nu se lase cu nationalizari si de astea. In Europa!
Lumea a uitat de comunisti si de ce sunt ei capabili. Comunistii sunt mari maiestri in agitatie si propaganda, sabotaje si diversiuni, au fost instruiti ani la rand in scoli superioare a´ la Stefan Ghiorghiu.
Isteria din UE e copie la indigo cu ce s-a intamplat in China. Au tacut toti malc pana virusul s-a raspandit si apoi au inceput sa strige. Scufita Rosie din Berlin, instruita in scolile comuniste din RDG si Moscova i-a bagat pe italieni la inaintarea, au inceput aia sa guitze.
Daca virusul Corona ar fi asa de periculos ar fi pline autostrazile si vamile de morti. Mor batrani, da batranete, si pentru ca se inghesuie sa ajunga la spital de frica sa nu mai prinda pat, ca ei sunt mai vicleni, apoi acolo primesc alte boli si mor si de frica ca le creste tensiunea. Virusul Corona este in ei de cine stie cand doar ca nu a cautat nimeni dupa el, pana l-au descoperit chinezii. Mor oamenii si de la antenele 5G de la Huawei care pot fi folosite ca si arme si distrug sistemul imunitar, organe si tesuturi.
Ce este mai grav este ca la Casa Alba este un om slab. Doar o demonstratie de forta SUA poate sa puna schimbe situatia in care ne aflam. Sa linisteasca lumea si sa arate ca este cineva capabil sa faca ordin in lumea asta. Un atac masiv impotriva Iranului. Rusii si chinezii nu o sa caraie nimic. O sa se destrame toata vraja. Si cateva palme peste urechi si suturi in cur Scufitei Rosie din Berlin si micului Hitler din Viena. Daca nu se intampla nimic in urmatoarele zile o sa vina un val mare de foame, depresei colectiva, granitele nu o sa se mai deschida, Uniunea Europeana se destrama si nemtii o sa faca uniune cu austriecii, italienii si sarbii si ungurii.
-
arata din ceea ce scri ca esti baiat destept, nu gluma, dar daca eu imi doresc sa le-o traga americanilor rusii sau chinezii, indienii etc, te c–i pe democratia ta?, eu prefer sa mor, decat sa mai fiu fericit obligatoriu cu coca cola, mickey mouse, daca si altii vor prefera asta si nu vor dori sa mai fie sclavi pe plantatia de la Deveselu? Ce faci, ma impusti?, poate da, poate iti tai eu oole alea vopsite cu steagu american si ti le fac rosii
-
Dca reduci programul, tot atata lume va veni, ca cine vrea sa mearga tot merge, si vor fi toti odata in Lotus, si va fi o aglomeratie mult mai mare, deci mai mult rau face decat ajuta. Dar nu aveti curaj , primaria , sa inchideti Lotusul sau barurile si cluburile, ca acolo is milioarii si sa nu piarda un leu, o sa-i obligati pe amarati sa isi inchida micile afaceri, ca sa vina toti in Lotus. Vai de pula voastra de jegosi ordinari, corupti, lingai de 2 bani
-
Daca asta-ti este limbajul si educatia, tot tu te miri ca te lasa clientii cu minuscula ta afacere?
-
👍
-
Sa reduci programul, nu are sens. Trebuie masuri hotatate. 2 saptamani sa se inchida de tot toate locurile publice, cu exceptia hipermarketurilor, farmacii, benzinarii. Guvernul trebuie sa vina cu hotarare clara de scutire/amanare pentru impozite, contributii pentru sectoarele afectate. Preturi dinamice in hipermarketuri – adica cumperi 2 pac. de faina – 3 lei kg, cumperi 10 – 6lei/kg, etc.
O veste bună : gripa trece.
O veste proastă : prostia nu.
-
Rugina pare boală dar se tratează.
-
Tu scrie sa ingelegem toti nu doar tu
-
Pe cine-l “duce”capu-l înțelege.
-
-
Viaţa bate filmul şi îl face documentar.
Trebuie inchis complet, virusul nu are orar , infecteaza non stop !!!
Persoana care a pus acest titlu este un nemernic care face deservicii tuturor jurnaliștilor adevărați. Am să scot acest site de pe lista site-urilor pe care le urmăresc pentru ca răspândește “fake-news”
La pacanele e non stop ,ia ghiciți unde se opresc românii veniți din Italia cu banii?sălile de jocuri vor fi cel mai mare focar,bani infectați și etc