UPDATE4: La fața locului, corpul bărbatului a fost găsit și s-au fpcut manevre de resuscitare. Localizarea s-a făcut cu ajutorul dronelor, a relatat reprezentatul Salvadron, un medic voluntar. La 10 minute după ce a ridicat drona a văzut o siluetă albă în apă, a indentificat zona unde ulterior a fost găsit corpul neînsuflețit.
Manevrele de resuscitare care au urmat, n-au dat niciun rezultat, bărbatul a fost declarat mort.
„În jurul orei 15.55, pompierii au extras victima din apă. Echipajele de pompieri au fost sprijinite de reprezentanții Asociației HECATE ( între ISU Bihor și Asociația Hecate, existând un protocol de colaborare) care, cu ajutorul dronelor au reușit să localizeze victima, la cca 1 km distanță de locul în care bărbatul a fost văzut dispărând în apele Crișului. Bărbatul a fost predat echipajelor medicale, care au procedat la efectuarea manevrelor de resuscitare. Din nefericire, victima nu a mai putut fi salvată, medicul declarând decesul acesteia”, informează Lt. col. Camelia Roșca.
Cauza exactă a decesului urmează să fie stabilită în urma efectuării necropsiei. „Cercetările în cauză sunt continuare de polițiștii Biroului de Combatere a Infracțiunilor contra Persoanei din cadrul Poliției Municipiului Oradea, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor”, transmite IPJ Bihor.
UPDATE 3: Au ajuns la fața locului și doi scafandrii ISU Crișana. S-au echipat și au lansat la apă echipamentul.
„Pompierii militari din cadrul Detașamentului 1 Oradea acționează cu doua bărci și accesoriile specifice din dotare, pentru căutarea unui bărbat dispărut în apele Crișului Repede, în zona străzii Dragoș Vodă din Oradea. La fața locului a fost mobilizat și echipajul de scafandri al Detașamentului 2 de Pompieri Oradea”, transmite locotenent-colonel Camelia Roșca, purtător de cuvânt ISU Crișana.
UPDATE2: La fața locului, un prieten al celui căutat amenință că se aruncă și el în apă. Bărbatul e dezbrăcat la maieu și a trecut de parapetul de protecție. Conform martorilor, el ar fi încercat să sară după prietenul său, în Criș, să îl salveze, dar a fost împiedicat de polițiști, care i-au dat și o amendă de 1500 de lei. Bărbatul amenință că, dacă nu i se anulează procesul verbal, va sări în apă.
„În timp ce forțele de ordine și salvatorii efectuau activități pentru scoaterea din apele Crișului Repede a bărbatului de 27 de ani, un alt bărbat, de 45 de ani, din Oradea, nu a respectat indicațiile polițiștilor de la fața locului de a părăsi perimetrul securizat, delimitat pentru efectuarea în siguranță a operațiunilor. În consecință, acesta a fost sancționat contravențional de polițiștii orădeni potrivit prevederilor Legii nr.61/1991, cu amendă de 1.500 de lei. Nemulțumit de sancțiune, bărbatul s-a poziționat pe malul râului și a amenințat că se aruncă în apă. Acesta a fost extras în siguranță și după ce a fost consultat de un echipaj medical, a fost internat nevoluntar într-un spital din municipiul Oradea”, a comunicat comisar-șef Alina Fărcuța, purtător de cuvânt al IPJ Bihor.
UPDATE: În momentul de față pompierii îl caută cu două bărci, în apele Crișului, dar bărbatul nu mai este vizibil la suprafața apei, transmite ISU Crișana. Bărbatul respectiv are 27 de ani și este din Oradea.
ISU Crișana intrevine la fața locului. „Pompierii militari au fost solicitați să intervină pentru evacuarea unei persoane din Crișul Repede. La fața locului s-au deplasat pompierii militari ai Detașamentului 1 Oradea și un echipaj de paramedici ai Detașamentului 2 Oradea”, transmite locotenent colonel Camelia Roșca, purtător de cuvânt al ISU Crișana.
[eadvert]
Trimite articolul
XUn handicapat drogat mai putin in oras. La mai mare! Norocul nostru e ca selectia naturala isi face incet treaba
-
De tine cand ne scapam?! …Sau tu esti vre-un nedorgat intreg la minte?! Deci? :))
Orasul faptelor nebune