Proiectul BigData4Rivers a fost selectat cu ocazia celui de-al IV-lea apel INTERREG EUROPE, în cadrul Axei 4 – Mediu și utilizarea eficientă a resurselor, iar partenerii implicaţi sunt: Portugalia: Intermunicipal Community of Alto Minho (Partener Lider); România: Uniunea Națională a Patronatului Român; Spania: Iberian Association of Riverside Municipalities of Duero River; Franța: Cluster DREAM; Suedia: The County Administrative Board of Östergötland; Lituania: Kaunas University of Technology (KTU) și Grecia: Regional Development Fund on Behalf of the Region of Attica. Marți, 17 decembrie 2019, reprezentanții Uniunii Naționale a Patronatului Român, Ioan Lcian – președintele Uniunii, Florin Balint – vicepreședinte și manager de proiect și Tudor Rădăcineanu – director executiv, au avut o agendă deosebit de încărcată cu ocazia promovării proiectului BigData 4Rivers la nivel național.
Consultări maraton
Au fost realizate întâlniri cu reprezentanții unor instituții naționale, precum Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, Administrația Națională “Apele Române” și Ministerul Fondurilor Europene prin Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Infrastructură Mare.Directorul general Victor Sandu, împreună cu directorul Managementului Resurselor de Apă, dr. Ing. Dragoș Cazan, de la Administrația Națională “Apele Române” s-au arătat deosebit de interesați de acest proiect, analizând împreună cu managerul de proiect, Florin Balint, posibilități de colaborare.Andrei Chivu, director al Autorității de Management pentru Programul Operațional Infrastructură Mare, împreună cu câțiva colegi, au fost informați de către delegații Uniunii Naționale a Patronatului Român despre modul în care se desfășoară proiectul și despre dorința managerului de proiect, Florin Balint, de a avea posibilitatea unei consultări permanente cu privire la posibilitățile de colaborare dintre confederația patronală și Autoritatea de Management.
La Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, reprezentanții Uniunii Naționale a Patronatului Român au fost primiți de către ministrul Ioan Ștefan, cu care au avut un dialog deschis unei viitoare colaborări concrete. Ministrul Ion Ștefan și-a arătat întreaga disponibilitate în sprijinirea dezvoltării relațiilor de cooperare cu antreprenoriatul din România.
Președintele Uniunii Naționale a Patronatului Român, Ioan Lucian, a făcut o scurtă prezentare a stadiului coagulării mișcării patronale din România, din județe către capitală, accentuând că până la această dată, 142 de organizații patronale și corpuri profesionale din 21 de județe au semnat Acordul de Parteneriat ce consfințește faptul că coagularea mișcării patronale din România este o realitate ce nu poate fi ignorată.”Apreciez modul sincer și hotărât cu care domnul ministru a pledat pentru o colaborare concretă cu reprezentanții mediului de afaceri din România”, a declarat președintele Ioan Lucian la încheierea acestei întâlniri. Discuțiile la Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației pe tema proiectului BigData4 Rivers, au continuat cu directorul general Camelia Coporan și câțiva specialiști ai ministerului.
„Obiectivul general al proiectului este de a facilita schimbul de experiențe și bune practici între parteneri în domeniul eficienței sistemelor de apă, să adapteze bunele practici existente și să aplice lecțiile învățate în contextul specific fiecărui partener, prin elaborarea de planuri individuale de acțiune și implementarea acestora prin instrumentele de politică ale fiecărui partener”, explică Florin Balint, managerul de proiect.
Ce a convenit UNPR cu ministrul?
– La fiecare trei luni vor fi organizate întâlniri între ministrul Ion Ștefan și reprezentanții Uniunii Naționale a Patronatului Român, precum și reprezentanții altor organizații patronale și corpuri profesionale.
-Uniunea Națională a Patronatului Român, împreună cu alte organizații patronale și corpuri profesionale, vor nominaliza un reprezentant ce va îndeplini funcția de consilier al ministrului.
-Reprezentanții mediului de afaceri și ale corpurilor profesionale vor înainta ministrului, până la prima întâlnire din luna februarie 2020, 10 propuneri, sau inițiative, concrete de îmbunătățire a relațiilor dintre minister și reprezentanții mediului de afaceri din România.
Citiți principiile noastre de moderare aici!