Universitatea din Oradea a semnat, recent, un acord de parteneriat în participațiune cu Consiliul Județean Bihor și Parcuri Industriale Bihor, în vederea realizării și exploatării unui parc științific și tehnologic – Science Park Bihor. Și acesta este prins în Masterplanul făcut de Primărie Universității.
Prin intermediul acestuia, mediul academic, mediul economic și administrația publică locală vor contribui la dezvoltarea economico-socială locală, regională și chiar națională.
„Science Park Bihor se înfiinţează în scopul utilizării rezultatelor activităţii de cercetare şi aplicării tehnologiilor avansate în economie şi în scopul creşterii participării Universității din Oradea la procesul de dezvoltare economico-socială prin ştiinţă şi tehnologie”, a arătat rectorul Constantin Bungău.
Ce fac în Park?
În cadrul Science Park Bihor se vor desfășura activități de cercetare, de transfer și inovare în domenii de specializare, precum:
1. Eco-Nano-Tehnologii și materiale avansate; 2. Tehnologii informaționale și de comunicații, spațiu și securitate; 3. Sănătate; 4. Bioeconomie; 5. Energie; 6. Mediu și 7. Schimbări climatice.
„Activitățile specifice ale Science Park vor fi de cercetare ştiinţifică, dezvoltare tehnologică, consultanţă tehnologică, preluarea şi aplicarea rezultatelor cercetării de către agenţii economici care îşi desfăşoară activitatea în parcul științific. La fel, realizarea, utilizarea în regim de microproducţie sau comercializarea modelelor experimentale, prototipurilor sau a produselor obţinute şi altele asemenea, dar și servicii de transfer tehnologic al rezultatelor cercetării şi valorificarea acestora prin activităţi economice”, a explicat Bungău.
Totodată, Science Park își propune să promoveze modalități inovatoare de dezvoltare, oferind oportunități de creștere a capitalului uman și de cultivare a valorilor de afaceri. Cum? Prin furnizarea de servicii proprii prin intermediul unei infrastructuri moderne, care pune accent pe inovare și cercetare.
„Utilizarea cunoștințelor și a capacității de inovare pe care un parc științific și tehnologic le poate aduce, poate constitui un element competitiv important pe lângă dezvoltarea de noi idei, asimilarea de noi tehnologii, fabricarea de noi produse și furnizarea de noi servicii”, este de părere rectorul.
Planurile CJ din zonă
Science Park Bihor va funcționa numai după ce Consiliul Județean Bihor va finaliza lucrările de edificare a clădirii și dotarea acesteia cu aparatura necesară desfășurării activităților de cercetare și dezvoltare științifică și tehnologică.
De altfel, la fel ca Primăria Oradea, care va construi cartierul Ceyrat în zonă, și Consiliul Județean are planuri imobiliare de anvergură, în zona Universității. Cu sau fără finanțare. Pe lângă Parcul Tehnologic și Științific (PST), pe care vrea să-l realizeze în parteneriat cu Universitatea, Județul are în plan și un campus școlar pentru cele cinci școli speciale din Oradea.
De asemenea, se are în vedere și un bloc ANL care să găzduiască 24 de locuințe pentru angajații CJ Bihor și ai instituțiilor subordonate, care nu dețin și nici nu au deținut alte locuințe.
Totul, pe trei loturi ce totalizează aproape 50 de hectare în zona Universității. De-a lungul străzii Ceyrat și peste drum de cimitir.
Citiți principiile noastre de moderare aici!