A doua ediţie a evenimentului Oradea Summer University (OSU) îşi deschide larg porţile pentru liceenii de clasa a XI-a. Manifestarea este organizată de Asociația „Gheorghe Șincai” a Studenților în Istorie, în colaborare cu Asociația Studenților Farmaciști din Oradea și Asociația Studenților Stomatologi din Oradea şi se va derula în perioada 17 – 30 iulie.
În cadrul proiectului „Oradea Summer University” elevi de clasa a XI-a vor participa la diferite activități educaționale, recreative, culturale, de voiaj, ateliere de lucru.
„Practic, în timpul celor două săptămâni ale desfășurării programului, elevii participanți vor urma cursurile facultăților dorite încă din momentul înscrierii. Aceste cursuri, de o mai mare generalitate decât în mod obișnuit, vor fi urmate de examene”, zice Ionuț Coman, coordonator principal al OSU.
Activităţi recreative
De asemenea, organizatorii propun o serie de activități recreative și culturale menite să le permită elevilor cunoașterea Oradiei, dar și a județului Bihor, precum şi descoperirea particularităților culturale ale acestei zone.
„Work shop-urile vor da elevilor șansa de a-și descoperi sau pune în evidență unele abilități de comunicare sau artistice, iar apoi de a conștientiza importanța unei vieți sănătoase și a voluntariatului. Aceste părți ale programului propus de cele trei asociații sunt astfel gândite încât să ofere elevilor atât premisele sau exemplul vieții studențești ce urmează etapei școlare, cât și de a-i forma și deschide orizontul către noi activități, către voluntariat și către viață”, a mai arătat Ionuţ Coman.
Oradea Summer University este organizată sub egida Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR), făcând parte dintr-un program desfășurat în această perioadă la nivel național. Universitatea de vară locală este organizată cu sprijinul Universității din Oradea, care le oferă organizatorilor și participanților sprijinul logistic necesar.
Citiți principiile noastre de moderare aici!