Prin intermediul acesteia vor avea acces la un sistem complet de producţie şi desfacere, beneficiind în acelaşi timp şi de reprezentare în faţa instituţiilor statului, consiliere pentru atragerea de fonduri europene sau cursuri de formare profesională.
Uniunea de cooperative va reprezenta interesele membrilor săi, propunând anumite schimbări legislative autorităţilor şi iniţiind diferite propuneri de siguranţă alimentară. De asemenea, UNCAP va promova şi încuraja asocierea producătorilor locali sau naţionali în cooperative.
Pe lânga susţinerea fermierilor, UNCAPI îşi propune şi să faciliteze cormecializarea mai facilă a produselor agro-alimentare, permiţând producătorilor să ajungă mai uşor cu produsele în piaţă şi în supermarketuri.
Cu un lanţ de producţie integrat, fermierii vor avea acces la fabrici de procesare, abatorizare, depozite de colectare a legumelor şi fructelor sau la fabrici de conservare, iar producatorii îşi vor putea valorifica produsele pe tot parcursul anului, nu doar în sezon.
Şi atragerea de fonduri europene este unul din obiectivele UNCAPI. Prin diferite cursuri de pregătire şi de formare profesională, fermierii vor învăţa cum să atragă investiţii în vederea capitalizării cooperativelor membre UNCAPI, indiferent de dimensiunea lor economică.
Pentru o mai bună reprezentare, UNCAPI va înfiinţa filiale în toate judeţele ţării.
Citiți principiile noastre de moderare aici!