Marţi în zori, pe str. Independenţei din Oradea, orădeanul R.C. (27 ani) a fost depistat de poliţişti când conducea o maşină fără să aibă permis pentru nicio categorie de autovehicule.
Luni, tânărul şofer L.F. (24 ani), din Lugaşu de Jos, a fost prins conducând un moped în localitate tot fără permis pentru nicio categorie de vehicule.
Un alt orădean a fost prins conducând pe drumurile publice deşi avea permisul suspendat. S.D.M. (37 ani) a fost depistat luni seara, pe str. Seleuşului din Oradea conducând o maşină, deşi permisul îi era suspendat. Acum el e cercetat penal.
Un alt tânăr orădean a fost prins că a condus maşina după ce a băut alcool. Luni seară, T.C. (28 ani) circula cu o maşină şi a fost oprit de poliţişti, care l-au testat. Etilotestul a indicat că şoferul avea o concentraţie alcoolică de 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Citiți principiile noastre de moderare aici!