[eadvert]
Așa s-ar putea caracteriza „Bursa generală a locurilor de muncă”, ce a fost organizată joi, 16 septembrie 2021 de către AJOFM Bihor la Arena „Antonio Alexe”.
„Această bursă a fost organizată strict la solicitarea angajatorilor, după cea din 14 iulie. Peste 60 de firme oferă peste 1.300 de locuri de muncă. Județul Bihor are nevoie urgentă de aproape 3.000 de noi salariați. Această presiune pe angajatori trebuie să-i facă și pe ei să înțeleagă că este nevoie de o creștere a salariilor. În primul rând, la nivelul salariului minim pe economie, dar, implicit la nivelul venitului realizat de persoane. Pentru că, fără asta nu vom reuși să acoperim deficitul de forță de muncă”, a declarat Békési Csaba, directorul executiv al AJOFM Bihor.
Pragul „Bursei” a fost trecut și de ministrul Muncii, Raluca Turcan, prezent în aceste zile la Oradea. Ministrul a discutat cu câțiva șomeri aflați în căutarea unui loc de muncă, dar și cu câteva dintre firmele prezente la eveniment.
Ofertă generoasă
Oferta de joburi a fost pentru toate categoriile de șomeri, cu studii medii, liceu, școală profesională sau studii superioare. Unii dintre angajatori nu cereau nici măcar experiență, ci doar bunăvoință din partea candidaților de a învăța meserie.
Mulți dintre șomerii în căutarea unui loc de muncă nu-și făceau mari speranțe că-și vor găsi de lucru.
„După experiența de la târgul de joburi trecut, nu sper prea mult. Am lăsat nenumărate CV-uri. Sunt subinginer TCM, am și experiență, dar la 55 de ani nu te mai angajează nimeni”, a precizat Dumitru Moșincat.
Alți șomeri, mai tineri, erau plini de speranțe.
„Am terminat masterul în Științe Economice la Oradea și mi-aș căuta un loc de muncă în domeniu. Am lăsat câteva CV-uri la mai multe firme. Sper să fiu contactată”, ne-a declarat Roxana Tătar, o tânără absolventă.
Învățământul dual
Reprezentanții Asociației Firmelor Bihorene (AFB), promotorii învățământului dual în județul Bihor, prezenți cu un stand la eveniment, au și soluții alternative pentru companiile care își caută personal. „I-am propus domnului Vasile Trip, administratorul Valtryp, să se alăture nouă, să ia cât mai mulți elevi pe care să-i crească și să-i învețe meserie în cadrul firmei”, ne-a explicat Radu Silaghi, directorul executiv al AFB.
Vasile Trip, prezent și el la bursă, a fost încântat de propunerea venită din partea AFB. „Este o idee extraordinar de bună. Sunt deschis, chiar de luni putem lua contactul și să facem un prim pas în vederea acestui lucru. Le asigurăm toate condițiile necesare”, a declarat Vasile Trip.
Fuga după ștampilă
A surprins numărul mare de șomeri care doreau să li se pună ștampila pe carnetul de șomaj de către reprezentanții AJOFM Bihor, ca și cum nu și-ar fi găsit nici un loc de muncă potrivit în cadrul bursei. Ori unii dintre aceștia nici măcar n-au făcut un tur complet prin târgul de joburi.
„Eu am calificare în domeniul confecțiilor de îmbrăcăminte. Mai am șomaj până în luna decembrie, dar nu mă pot angaja pentru că maică-mea este la pat bolnavă și trebuie să stau cu ea”, ne-a spus o șomeră.
Altă tânără avea copilul în clasa 0 și nu dorea să se angajeze până nu mai crește copilul.
„Aici avem o problemă și trebuie să ne autosesizăm. Aceste persoane nu sunt în căutarea unui loc de muncă. Aici poate avem munca la gri sau munca la negru. Aceste persoane au o sursă de venit din care se întrețin. Ajutorul de șomaj este atât de redus încât să asigure un strict necesar pentru o perioadă scurtă dintre pierderea locului de muncă și găsirea altui loc de muncă. Noi ne asigurăm că sunt activi pe piața muncii. Bursele sunt un eveniment în acest sens. Iar după aceea, prin informările și consilierile noastre lunare nu facem altceva decât să repartizăm persoane către locurile de muncă. Refuzul unui loc de muncă duce la pierderea statutului de șomer”, a declarat șeful AJOFM Bihor vizavi de acest fenomen.
Trimite articolul
XDa foarte faine joburi in stindardul oraș al României. La “bandă” pe Borșului ca șobolanii în cușcă pentru minim pe economie și bonuri.
Exit din România ne doriti voi…
-
Daca ai studii nu stai la banda.Ori daca nu ai studii ce vrei sa lucrezi?
-
Poti sa ai studii cu master daca nu esti frumos la fata, tot la banda te vor baga !
-
Asta e parerea ta
-
-