Ridicată la finele secolului XI de regele Ladislau I, Cetatea Oradea a fost refortificată succesiv, în secolele următoare, îndeosebi de alţi prinţi creştini ai Ungariei, după distrugerile provocate de atacuri tătare, otomane şi nu numai. Arc peste timp, Cetatea urmează să fie reabilitată cu ajutor masiv din „visteria” Uniunii Europene. Proiectul, evaluat până la nouă milioane de euro, a atras iniţial interesul a zeci de firme de construcţii specializate, inclusiv din Italia, Portugalia şi Spania. Având însă avantajul proximităţii, în lupta finală au rămas doar câte o firmă din Satu-Mare, Oradea şi Timişoara, plus asocierea dintre Constructorul Sălard şi firma maghiară Corintos KFT. Criteriul „preţului cel mai scăzut” a înclinat balanţa în favoarea celei din urmă, cu o ofertă de 25,43 milioane de lei. Din câte a precizat viceprimarul Biro Rozalia, termenul pentru contestaţii este de 24 februarie, până ieri neînregistrându-se niciuna.
Constructorul Sălard a „prins gust” pentru Cetate după ce a executat Parcul Dendrologic din Şanţul Cetăţii, însă pentru a putea licita la proiectul POR de reabilitare, a fost nevoit să se asocieze cu firma Corintos KFT, care a restaurat o serie de cetăţi din Ungaria, printre care şi cea de la Esztergom.
Firma desemnată câştigătoare pe baza criteriului „preţul cel mai scăzut” s-a angajat să execute lucrările în maximum cinci ani de la semnarea contractului, valoarea lucrărilor, cu TVA, ridicându-se la 25.430.140 lei.
Participantele au zece zile la dispoziţie pentru contestaţie de la comunicarea raportului de evaluare. Dacă până pe data de 24 februarie nicio firmă nu contestă rezultatele raportului, pasul următor este semnarea contractului de achiziţie publică dintre Primăria Oradea şi firma Constructorul Sălard.
Iniţial, în caietul de sarcini apărea ca şi condiţie obligatorie ca executantul să fi restaurat în ultimii cinci ani monumente istorice de categoria A sau B, lucrări în sumă de minim 7,5 milioane de lei, iar una dintre aceste lucrări să fi fost în valoare de minim 2 milioane de lei.
Din cele 29 de firme care au achiziţionat caietul de sarcini, în final şi-au depus garanţia de participare de 250.000 de lei doar patru firme din Bihor, Satu Mare şi Timiş.
Pe 15 ianuarie, la Primărie s-au deschis ofertele celor patru firme interesate de lucrările de reabilitare a Cetăţii medievaleorădene.
SC Constructorul Sălard: 21,37 milioane lei
SC Euras: Satu Mare: 22,96 milioane lei
SC Selina Oradea: 23,19 milioane lei
SC Castrum – Tim: 24,47 milioane lei
Constructorul Sălard este firma care a câştigat şi executat proiectul de amenajare a noului Parc Dendrologic din Şanţul Cetăţii Oradea. Conform site-ului www.euras-sm.ro, firma Euras Satu Mare are în portofoliu reparaţiile capitale la clădirea Teatrului de Stat Oradea.
Despre Selina putem aminti că a câştigat şi derulează lucrările de amenajare a Muzeului Ţării Crişurilor în fosta Garnizoană Oradea.
Iar Castrum Tim a renovat Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia, Palatul Baroc şi sediul BNR din Timişoara, Castelul Corvineştilor din Hunedoara şi alte clădiri istorice enumerate pe site-ul castrumtim.wordpress.com.
Proiectul „Revitalizarea Cetăţii Oradea în vederea introducerea monumentului în circuitul turistic – Cetatea Oradea, complex cultural turistic european”, a avut o valoare aprobată de 36,78 milioane lei din care 28,71 milioane lei reprezintă finanţare europeană nerambursabilă.
Ofertantul câştigător va constitui o garanţie de bună execuţia a contractului în cuantum de 5% din valoarea lui, adică circa 1,8 milioane lei.
Cum contractul cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Locuinţei (MDRL) a fost semnat pe 11 iunie, municipalitatea mai are timp până în iunie 2010 să contracteze executantul lucrărilor. Termenul de finalizare a lucrărilor la cele opt clădiri ale Cetăţii este pe 11 iunie 2015.
Atracţii medievale
Potrivit proiectului vor fi reabilitate şi repuse în circuit corpurile A, G, H, I, K, L, M şi P, care vor adăpostii Muzeele Cetăţii, Pâinii, Lapidarium cu instrumente de tortură folosite pentru condamnaţii din Evul Mediu, Strada Breslelor, Consorţiul Cultural şi un Multiplex Cultural (Centru de informaţii europene şi birouri administrative). În clădirea Muzeului Pâinii vor fi cuplate şi un restaurant şi ateliere meşteşugăreşti de prelucrare a metalelor, tâmplărie şi mobilier, lăcătuşerie, olărit şi sticlărie tradiţionale.
Proiectul mai prevede finalizarea cercetării şi descărcării de sarcină arheologică, introducerea infrastructurii de electricitate, internet, telefonie şi realizarea iluminatului arhitectonic. În proiect mai sunt prevăzute alei, drumuri şi spaţii verzi.
Per total se vizează consolidarea, conservarea, restaurarea şi refuncţionalizarea unei suprafeţe 1,3 hectare de construcţii, adică 190 de încăperi, şi a 1,3 hectare suprafeţe exterioare.
Odată restaurată, Cetatea Oradea este considerată un obiectiv major în strategia turistică a municipalităţii.
Direcţia Management Proiecte cu Finanţare Internaţională mai elaborează acum un proiect pentru etapa a II-a a revitalizării Cetăţii şi înfiinţarea arheoparcului „Sanctus Ladislau” care va mai cuprinde Biserica cu Lună, Biserica Sf. Nicolae, Pasajul Vulturul Negru şi Pasajul Madach. Acest proiect va fi depus tot prin Programul Operaţional Regional, la un cost estimat la 64.500.000 lei (circa 15 milioane de euro).
Cristian Horgoş
Citiți principiile noastre de moderare aici!