Mihály Zalai, preşedintele Consiliului Judeţean Békés s-a întâlnit la Békéscsaba, cu Zsolt Thoroczkay, şef de departament în cadrul Ministerului Inovaţiei şi Tehnologiei, cu Zsolt Antoni, şef de departament în cadrul Ministerului de Externe şi al Comerţului Exterior, cu András Cserkúti, directorul judeţean al Companiei Naţionale de Drumuri din Ungaria, cu Ferenc Nagy, viceprimar al oraşului Békéscsaba, cu Pál Povázsai, şeful biroului de proiecte din cadrul Companiei de Dezvoltare a Infrastructurii din Ungaria, respectiv cu reprezentanţi ai Prefecturii Judeţului Békés.
[eadvert]
Potrivit ziare.com, în cadrul întrevederii s-a discutat despre posibilitatea ca prin intermediul extinderii drumului expres M44, Ungaria şi judeţul Békés să fie conectate la drumul expres care este planificat între Arad şi Oradea.
De asemenea, Tamás Herczeg, deputat Fidesz din judeţul Békés a vorbit despre faptul că intenţia Guvernului Ungariei este ca “drumul expres M44 să nu se oprească la Békéscsaba, ci să continue spre România”.
Trimite articolul
XVai de capul lor! Cuc a ajuns cu autostrada la granita inaintea lor cu cateva luni! Ce conteaza ca era doar o fasie de drum, important e ca a ajuns inaintea lor!
Cand iti dai seama ca in aprox 5-10 ani Oradea o sa aiba conexiune cu Budapesta (si bineinteles cu restul Europei spre vest) prin 3 autostrazi / drum expres (M3, M4, M44) cand spre partea celalalta nici cu Cluj nu o sa fie conectata, nu cu Bucurestiul… Cu acest ritm care e la noi, nici partea din Bihor nu o sa fie gata in 5-10 ani, tunelul sub Meses clar nici nu o sa fie macar atribuita
-
Eu zic sa ne mutam capitala la Budapesta. Oricum, ungurii ajung si cu electrificarea caii ferate pana la granita in 2023…
-
Deja maghiarii au electrificat vreo 20 de km din linia de calea ferată către Oradea, din cei circa 50 km. Probabil anul viitor sau in 2023 cel tarziu, lijia va fi electrica pana la frontiera…
-
Mă prostanacule! Da dece să te muți la Budapesta când legatura vine până la Oradea? Ooooo da! Acuma știu că tu faci parte din UDMR
-
-
Sincer e doar una …m4,M3 merge spre Satu Mare.m4 e legat prin m35 de m3.dar in zona Oradea ajunge doar m4.si când o să fie gata și o să fie legată de Budapesta o să fie suficient.
-
si tu ai comentat numai sa nu taci. Tu ai scris ca M3 e conectat prin M35 la M4, adica cum si acuma poti sa mergi spre Budapesta de la Oradea direct prin autostrada, pe cine conteaza ca M3 merge spre Satu Mare? poti sa mergi direct acolo sau nu? poti… M4 care o sa fie in linie dreapta e 2/3 gata si sunt planuri de terminare in urmatorii 5 ani. M44, despre care e vorba in articol o sa fie conectatata la A11 (Oradea – Arad), deci si spre acolo o sa poti sa mergi la Budapesta. Deci hai sa numaram, practic cate traseu ai sa mergi spre Budapesta? 3? ca spre M3 si acuma te duci prima data pe M4 nu inseamna ca nu poti sa mergi prin M3… Deci ai comentat degeaba, numai sa arati ca nu e asa dramatic cum sta Romania. Si daca calculam numai pe M4, tot e cu unu mai mult, cat ai spre Cluj, Bucuresti, Arad, sau orice destinatie din RO. Dar sigur, cand ungurii o sa le faca pe M44 pana la granita, A11-ul sigur nu o sa fie gata, dar sigur o sa fim mandru ca am facut o bucata de 5km pana la granita mai repede ca ei 😀
-
Niste cacati iredentisti ar vrea sa suga iar din Transilvania. Totul pt si prin ei.
-
Ce sa suga bre ca tot ce e facut in ardeal incepand de la scoli vechi, cladiri istorice, cetati, cai ferate e facut de unguri, evrei, austrieci si nemti. Noroc ca au mai scapat cladiri istorice de dupa Ceausescu ca daca eram mai aproape de Bucale darama tot.
Tot meritul lui Bolojan e. El a vorbit cu ungurii sa faca aceste drum, consilierul lui a tras toate sforile.
-
adevaraaat !
Votant idiot de udemeristi, hot si mincinos
Se va mări taxa de drum expres?
Ce sa mai fure iredentistiii din Atdeal ? La cat au furat unguri din Ardeal, azi ar insemna sute de miliarde de euro. Asa s-a construit buda si pesta. Pe furt. Ar mai fura ei mulr si bine daca i-am lasa. Iredentistii stiua asta foarte bine, tocmai din cauza asta vin cu propaganda mincinoasa.
-
Mai bine te inghitea ma-ta …
-
😂😂😂😂😂
-
Unii nu au inteles, iar iredentistii, escroci cum sunt, se fac ca nu stiu dar deja s-a incercat. Furtul cladirilor importante din orase, paduri, ape (luciu de apa), localitati intregi, etc.. Pe astea vor hotii iredentisti sa se instapaneasca. Vor sa-i scoata afara pe romani de pe proprietatile lor. Au destule de furat iredentistii unguri, numai sa poata.
-
Vor sa-i scoata pe romani de pe proprietatile lor? Asa cum au facut romanii cu proprietatile maghiarilor dupa 1920? Daca voi nu sunteti in stare sa restaurati cladirile importante, vin maghiarii sa o faca. Nu sunteti capabili sa faceti nimic
-
Exact de aceea fac autostrazi si cai ferate electrificate ca sa care de dupa granita cladirile si padurile, localitati intregi etc. … pfff miroase a ars.
Dacă l-ar aduce până în vama Salonta!